Combinatul de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 300 milioane de lei, în creștere cu 70% față de 2021, pe fondul creșterii cererii de îngrășăminte.
„Strategia de dezvoltare pe termen mediu vizează transformarea CICh Năvodari într-unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte din regiune. Prioritatea noastră va fi consolidarea capacității de producție pentru a răspunde nevoilor fermierilor care activează într-un mediu din ce în ce mai competitiv”, afirmă Mihai Aniței, Director General al CICh Năvodari.
Combinatul are ca obiectiv consolidarea cotei de piață câștigate în anii precedenți, astfel că în 2023, an considerat unul dintre cei mai dificili de până acum, este estimată o creștere de 15% a cifrei de afaceri.
Cea mai mare cerere pentru îngrășăminte a venit din partea fermierilor români, iar o proporție de 20% din producție a fost destinată exportului către Republica Moldova și Bulgaria.
Strategia de dezvoltare pentru perioada următoare include dezvoltarea exportului și lansarea unor produse pe segmente mai puțin explorate ale pieței, cum ar fi îngrășămintele bio și cele organo-minerale.
Pentru perioada următoare, CICh Năvodari are planificate investiții de aproximativ 10 milioane de lei în extinderea capacității de producție, instalarea de noi echipamente atât pentru producția de îngrășăminte solide cât și lichide, precum și în cercetare-dezvoltare, pentru a lansa produse noi și eficiente pentru fermieri.
Prima etapă a acestui plan de investiții, o nouă instalație de granulare care va permite lansarea unei noi game de fertilizanti de tip organo-minerale.
Combinatul are o capacitate de producție de 1.500 de tone de îngrășăminte zilnic și dispune de capacități de stocare acoperite și în aer liber de 200.000 de tone.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).