FacebookTwitterLinkedIn

După 15 luni în care s-a confruntat cu multe închideri de magazine și o scădere a cererii, piața de retail din Rusia începe să-și revină datorită noilor branduri rusești care au început să acopere golul lăsat de rivalii străini.

Sute de comercianţi cu amănuntul străini şi-au închis magazinele ca răspuns la trimiterea trupelor ruse în Ucraina în februarie 2022, lăsând unele dintre cele mai prestigioase străzi ale Moscovei cu magazine închise şi sectorul de profil afectat de un impact de aproximativ 2,5 miliarde de dolari, notează Reuters.

De exemplu, grupul Inditex din Spania a vândut unele dintre cele peste 500 de magazine ruseşti unui cumpărător din Emiratele Arabe Unite.

Magazinul său emblematic Zara din centrul Moscovei, care a stat inactiv timp de peste un an, s-a redeschis luna trecută sub o nouă conducere şi un nou brand, MAAG, lăsând clienţii în mare măsură mulţumiţi.

„Se pare că nimic nu s-a schimbat de când tu-ştii-cine a fost aici”, a spus Anton, locuitor din Moscova, în afara magazinului.

Vânzările cu amănuntul, un indicator cheie al cererii consumatorilor, au scăzut în 2022, lovite de inflaţia în creştere şi scăderea salariilor, în timp ce exodul occidental a contribuit la pierderi grele din industrie, a explicat și Oleg Klimov, preşedintele Consiliului Centrelor Comerciale din Rusia,  preocupările legate de logistică şi plăţi având nevoie de luni de zile să fie rezolvate.

„Oamenii în general nu au înţeles ce se întâmplă. Nu au vrut să cheltuie bani. Pierderile au fost de aproximativ 200 de miliarde de ruble (2,47 miliarde de dolari)”, a spus el pentru Reuters.

Accesul ruşilor la produsele occidentale, precum burgerii McDonald’s şi blugii Levi’s – simboluri ale tipului de libertate pe care capitalismul le-a oferit pe măsură ce Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, a scăzut.

Gloria Jeans, cândva revânzător de blugi Levi’s, a preluat magazinul central din Moscova al retailerului suedez H&M. Iar izolarea Rusiei de către Occident, împreună cu interdicţiile de export şi sancţiunile punitive, complică rutele comerciale.

„Cea mai mare problemă sunt tranzacţiile internaţionale. Industria noastră este extrem de dependentă de import”, a spus Ksenia Zhdanova, care îşi conduce propriul brand de îmbrăcăminte KSEW şi este director comercial pentru piaţa online de îmbrăcăminte de designer rus Richmill.

O altă problemă este lipsa de personal, a spus Zhdanova, invocând o lipsă de croitori şi profesionişti în domeniul textilelor pe care crede că doar iniţiativele guvernamentale le-ar putea rezolva.

Ruşii au dezvoltat soluţii cu importuri la scară mică şi vânzători online care ajută la menţinerea în viaţă a mărcilor străine, dar unele lucruri rămân greu de găsit.

Cumpărătoarea Irina Nikulina a spus că nu îi lipsesc prea mult mărcile străine, decât atunci când are nevoie de ceva simplu, cum ar fi un tricou alb la preţ rezonabil.

Tatiana Vakhonina a spus că i-a fost cel mai dor de gigantul suedez de mobilă IKEA şi Zara.

„Mergem acum în Kazahstan pentru cumpărături. Dar unele lucruri nu le mai poţi cumpăra deloc”, a spus ea.