Naf Naf a fost achiziționat de un producător turc de țesături, care a oferit peste 1,5 milioane de euro pentru preluarea lanțului francez de fashion.
Reprezentanții companiei din Turcia au anunțat că doresc să mențină cele aproximativ 100 de magazine proprii și să salveze aproape toate locurile de muncă, notează AFP.
Până de curând Naf Naf era deținut de grupul franco-turc SY International care are peste 1.000 de angajați în întreaga lume.
Naf Naf a fost fondat de către Gérard și Patrick Pariente în anul 1973. În luna mai 2020, în plină pandemie Covid-19, lanțul de fashion a intrat în lichidare judiciară. A fost apoi preluat de grupul franco-turc SY International. Din luna septembrie a anului trecut, emblematicul lanț francez se află în lichidare judiciară din cauza chiriilor neplătite.
Naf Naf nu este singurul brand care se află în declin. André, San Marina, Minelli, Camaïeu, Kookaï sau Gap France traversează și ele perioade dificile. Practic, potrivit analiștilor financiari, întregul sector prêt-à-porter traversează o criză severă de mai bine de un an.
Potrivit acestora, companiile au fost afectate de inflație, creșterea prețurilor la energie și la materiile prime, chirii și salarii, precum și de concurența din partea mărcilor second-hand și a celor de fast-fashion.
De exemplu, Camaïeu a fost lichidată în septembrie 2022. Atunci 2.100 de angajați au fost concediați. Recent, San Marina și Burton of London au intrat în lichidare. Unele branduri, ca de exemplu Pimkie, au redus numărul de angajați și au închis magazine. Altele, precum Naf Naf și Kaporal, au fost plasate în administrare judiciară.
Conform datelor Institutului Francez al modei (IFM), 782 de lanțuri de magazine specializate și 191 de magazine independente s-au închis anul trecut.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

