12.8 C
București
luni, mai 27, 2024

Producție industrială – Marian Năstase, Alro: Avem nevoie de capacități de echilibrare – o măsură ca să curbeze viteza, să reducă populismul și să facă mai mare acceptabilitatea socială a energiei verzi – PARTEA I – Sinteză

7 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Și acolo exista o prevedere care spunea că, la solicitarea consumatorului – vorbim acum de consumatorii industriali – poți să soliciți furnizorului să-ți aplice cel mai mic preț dintre prețul de contract, prețul de piață sau prețul determinat de el ca fiind costul lui plus 73 de lei sau prețul de achiziție mediu plus 73 de lei...

În prezent, vedem sectoare care merg foarte bine – în continuare, aeronautica merge foarte bine, automotive, deși este în frământări vizavi de tranziția la mașini electrice, este în continuare constant puternică și au mai apărut și alte aplicații în peisajul industriei aluminiului care, în momentul de față, sunt pe creștere.

Dacă ne uităm la nivel global, reducerea de emisii care s-a produs până acum rezultă doar din închiderea capacităților pe cărbune – 3%, în condițiile în care am investit aproape 10 trilioane de euro, iar producția de energie regenerabilă, conform AIE, este de 4%.

  • “În tranziția verde s-au investit, până în momentul de față, aproape zece trilioane de euro; să ne oprim înseamnă să aruncăm la gunoi toată valoarea asta”

  • “Aproape toată lumea este nemulțumită de Contractele pentru Diferenţă, cu excepția unui grup încă necunoscut de actori economici care vor veni la licitațiile pentru CfD”

  • “După anii 90, s-a creat frica de schimbarea climatică pentru a accede la putere și bogăție”

  • “Presiunea, puterea și bogăția generate de curentul ecologist sunt atât de mari că s-a ajuns să nu mai existe o conexiune între decidenții politici și realitatea popoarelor”

  • “Randamentul fotovoltaicelor este de 15%”

  • “Gazul din Marea Neagră va fi cumpărat de cel care va da prețul cel mai mare”

  • Interviu cu Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro Slatina

Reporter: Cum v-a influențat activitatea apariția OG 27 (ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 18 martie 2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023?

Marian Năstase: Ordonanța 27 s-a modificat până când, astăzi, când vorbim, nu mai este aplicabilă. Eu am fost la ultima discuție pe acest subiect și nimeni nu era fericit acolo. Mi s-a părut straniu. Până acum, eram ori noi nervoși, ori distribuțiile, ACUE. Dar acum chiar să fie toată lumea nemulțumită… Mi s-a părut o performanță să-i enervezi pe toți.

Au fost niște situații anormale anul trecut. Deși am spus că nu este în regulă, Ordonanța 27 a fost publicată cu o modificare în Parlament care a făcut să nu se aplice articolul 5.

Ordonanța 27 a fost aprobată în principiu pentru sprijinirea consumatorilor industriali și casnici. Și acolo exista o prevedere care spunea că, la solicitarea consumatorului –  vorbim acum de consumatorii industriali –  poți să soliciți furnizorului să-ți aplice cel mai mic preț dintre prețul de contract, prețul de piață sau prețul determinat de el ca fiind costul lui plus 73 de lei sau prețul de achiziție mediu plus 73 de lei. Acest articol 5 a apărut în Ordonanța 27 pe stilul următor: Se aplică tuturor, cu excepția tuturor. Practic a fost făcut inaplicabil.

Am sesizat Ministerul Energiei din august 2023, din păcate, nu s-a întâmplat nimic și asta a dus la imposibilitatea de a ajusta niște contracte. Acum, deși a fost modificată Ordonanța 27, nu mai e nevoie de corectarea articolului 5. De la sfârșitul anului, practic, această corectare nu mai are obiect.

Reporter: A primit ajutor industria din partea statului? 

Marian Năstase: Industria nu a primit susținere, spre deosebire de IMM-uri, care au beneficiat de mai multe programe de ajutor. Industria nu a beneficiat de niciun sprijin, nici un grant, nici pentru a trece peste efectele pandemiei, nici pentru a trece peste efectele crizei energiei. Și se știe asta.

Încercăm să ne descurcăm fără să mai apelăm la sprijinul autorităților. A fost cadrul temporar pentru Ucraina și criza energetică, dat la Bruxelles, dar  nu s-au identificat acolo fonduri și a rămas la dispoziția fiecărui stat membru cum finanțează programele respective. România, pentru că nu a avut bani la buget, nu a dat nimic industriei. A fost precum câinele la vitrina  măcelăriei – am stat pe trotuar, ne-am uitat cum lumea își ia finanțare, s-au făcut scheme de sprijin în toată Europa, până când, la noi, galantarul a rămas gol.

Dar suntem rezilienți și o să ne revenim. Mergem înainte.

În prezent, vedem sectoare care merg foarte bine –  în continuare, aeronautica merge foarte bine, automotive, deși este în frământări vizavi de tranziția la mașini electrice, este în continuare constant puternică și au mai apărut și alte aplicații în peisajul industriei aluminiului care, în momentul de față, sunt pe creștere.

Noi avem 80% export și, în vestul Europei, par să fie niște semne de stimulare a construcțiilor, pentru că acest sector este foarte mult legat de dobânzi și, după cum am observat, există un curent de opinie că ar trebui reduse dobânzile. Nu știu dacă este o idee bună sau rea, nu îmi dau seama pentru că n-am acces la volumul de date al BCE sau FED. Părerea mea este că se va stimula, din nou, sectorul construcțiilor. Nu ştiu dacă inflația, în momentul de față, poate fi ținută sau nu sub control.

Din punct de vedere economic, SUA merge foarte bine, este peste așteptări cam pe toate segmentele. China a avut descreștere, dar acum începe să fie o oarecare creștere.

Europa lâncezește. Despre Europa, sunt foarte multe de discutat. Avem și un an electoral masiv, cu foarte multe alegeri peste tot. În an electoral, lumea se preocupă mai putin de chestiuni economice curente și se focalizează pe alegeri.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la tranziţia verde europeană? 

Marian Năstase: Fundamental, de zeci de mii de ani, specia umană a făcut tot posibilul ca să își gestioneze frica. Am inventat focul, pentru că ne era frică de întuneric, am inventat haine, pentru că ne era frică să nu ne îmbolnăvim. Am inventat sulițe și arcuri pentru că ne era frică să nu vină dușmanul să ne ia femeile și copiii. Ne-am ales lideri ca să mai scăpăm de o parte din frici și să îi punem să ne gestioneze fricile. De-a lungul istoriei, lupta omenirii a fost să scape de niște frici.

Tot de frică am inventat democrația, pentru că nouă ne era frică de tirani. Au venit popoarele barbare și, atunci, am trecut înapoi la imperator, pentru că democrația nu putea să ia decizii. Am inventat triumviratul pentru că nu aveam încredere într-unul singur, am inventat consulii – o structură bicefală. Am inventat foarte multe structuri, pentru a ne gestiona fricile.

După 90, s-a terminat Războiul Rece și lumea a intrat într-o stare de calm. Nu prea mai era frică. Dar frica a adus întotdeauna putere și bogăție celor care au gestionat frica popoarelor, indiferent de unde au fost popoarele respective. Și, atunci, a existat ideea că trebuie creată o anumită frică, pentru a a accede la putere și bogăție. Și s-a creat frica de schimbarea climatică, o frică lipsită complet de riscuri pentru politicienii care o gestionează pentru că efectele sunt viitoare.

Ideea a prins și, încet, încet, s-a creionat un anumit tip de sistem, în care, pentru a combate această frică, am început să facem lucruri, cum ar fi faimoasa tranziție verde. În principal în Europa s-a implementat această frică. Celelalte continente, în principiu, nu prea și-au bătut capul cu asta. Cel puțin 20- 25 de ani.

Dar în Europa, pe lângă curentul acesta de opinie, a mai fost un curent de opinie, al unei părți din elita europeană, mult mai rațională, care spunea că acest continent nu prea are nici un avantaj competitiv față de restul globului. Nu avem nici mână de lucru ieftină, pentru că ne place să trăim bine, deci vrem salarii mari; nu avem nici teren, suprafețe pe care să ne extindem – dacă ne uităm pe hartă suntem cea mai mică putere economică din punct de vedere al dimensiunii. Neavând teren, nu avem nici resurse naturale prea multe și nu avem nici capital. În ce sens? Nu avem flexibilitatea de alocare a capitalului, cum există în SUA. America are cel mai eficient sistem de alocare a capitalului, care, prin definiție, este un sistem super critic. Este ca apa care trece printre pietrele unui râu. Numai că în capitalism, acolo unde există o breșă, capitalul trece la presiune maximă prin oportunitatea respectivă, nu încetișor. În SUA, alocarea capitalului se face ultra-critic, foarte rapid și foarte intens. De aceea, au apărut companii precum Google, Amazon etc.

Având în vedere situaţia Europei, marile minți s-au gândit că energia este în toate şi că, dacă am avea-o gratis, am da lovitura. Ar fi un avantaj strategic masiv față de ceilalți. Și curentul care susținea costuri spre zero cu energia s-a cuplat cu noul curent al politicienilor avizi de putere și bogătie care lucrau la crearea fricii pe schimbări climatice. Toată lumea a cooperat pentru a atinge acest deziderat. Ne-a plăcut și nouă ideea. Am subscris rapid la noua religie ecologică.

Europa era foarte bogată la momentul respectiv. De la Bruxelles, s-a aruncat cu bani în dreapta şi în stânga. Și am ajuns într-o situație în care, în momentul de față, conceptul a fost frumos, implementarea a fost dramatică.

Bineînțeles că s- a creat acest complex eco- industrial, cum i se spune mai nou, bazat pe niște interese. Evident că niște oameni câștigă bani din această chestiune și, la un moment dat, s-a accelerat așa de mult această tranziție verde, încât acum este greu de gestionat.

Şi acum s-a ajuns la următoarea situație: presiunea, puterea și bogăția generate de acest curent ecologist sunt atât de mari că s-a ajuns să nu mai existe o conexiune între decidenții politici și realitatea popoarelor.

De ce vedem proteste în toată Europa? Pentru că această frică pe termen mediu și lung a intrat în conflict, a stimulat o frică pe termen scurt – există riscul să rămâi fără job, să rămâi în frig, să rămâi fără mâncare, să rămâi în întuneric. Acestea sunt frici de bază, ancestrale.

În momentul în care am ajuns în situația asta, cetățeanul de rând se confruntă mai degrabă cu frica zilei de mâine, decât frica iluzorie, pe termen lung, și reacționează. Și aici apare dilema politicienilor. De aceea, eu cred că alegerile europarlamentare din acest an sunt cele mai importante alegeri europarlamentare din istoria Europei.

Reporter: Dominate de extremism. 

Marian Năstase: Explicația este foarte simplă. Extremismul vine către popor și le adresează fricile imediate: Votați-ne pe noi că o să avem grijă să aveți de mâncare, căldurică, o să avem grijă să aveți lumină și joburi!

Nu se știe cum vor face asta, dar se adresează fricilor imediate ale electoratului. Și bineînțeles că populismul îți indică și cine e de vină – ceilalți sunt de vină.

Poate o să pară suprinzător ceea ce voi spune, dar cel mai periculos lucru ar fi să ne oprim. În Green Deal, în  tranziția verde, s-au investit până în momentul de față aproape zece trilioane de euro la nivel global. Or, să ne oprim înseamnă să aruncăm la gunoi toată valoarea asta. Ceea ce mie, ca economist, mi se pare fundamental o greșeală.

Pe de altă parte, ce facem? Pentru că, dacă nu se adresează fricile imediate ale popoarelor, o să vedem o întoarcere la sisteme autoritare, populiste, excesiv de antidemocratice. Se va întâmpla implacabil.

Pentru mine, este surprinzător că doar Partidul Popular European (PPE) militează pentru încetinirea vitezei Green Deal, militează pentru o politică industrială. Tot PPE vrea ca următoarea Comisie Europeană să adreseze și fricile imediate ale cetățenilor care votează. Că altfel, concluzia mea e destul de simplă: fricile imediate vor avea prioritate. Și eu cred că toți suntem de acord. Este logic să fie așa.

Reporter:  Cum apreciaţi măsurile propuse de Comisia Europeană privind reducerea consumului de energie?  

Marian Năstase: Distractive. Este clar că vorbim strict de niște chestii populiste, paleative, fără un impact semnificativ. În schimb, toate aceste măsuri alimentează fricile de bază ale cetățeanului si, culmea, nu fac decât să alimenteze populismul.

Principalele măsuri de reducere a consumului din Europa:

  • Reducerea temperaturii termostatului cu 1 un grad Celsius – imposibil de verificat. Nu îți intră nimeni în casă ca să vadă dacă dai căldura mai jos.
  • Reducerea cu o oră a funcționării zilnice a sistemului de încălzire.
  • Scurtarea sezonului de încălzire în clădiri.
  • Reducerea utilizării aerului condiționat.
  • Revizuirea standardelor de eficiență energetică a clădirilor. Da, asta mi se pare o măsură bună și la noi ar putea să ducă la economii mari. Și aici eu sunt de acord cu furnizorii, dar trebuie promovată.
  • Oprirea sau diminuarea luminii publice pe timp de noapte –  nu face nimeni corelația cu creșterea infracționalității și a accidentelor.
  • Închiderea vitrinelor frigorifice pe timp de noapte. Eu întreb – calitatea alimentelor rămâne aceeași dacă două-trei ore sunt închise frigiderele?
  • Închiderea fântânilor publice.
  • Trecerea la apă rece în toate clădirile publice.
  • Fără încălzire pentru coridoarele clădirilor.
  • Reducerea orelor de aprindere a becului.
  • Creșterea temperaturii frigiderului cu un grad.
  • Deconectarea ștecherului de la mașina de spălat rufe când nu este în priză.

După ce trebuie să punem în practică aceste măsuri, trebuie să numim un Ambasador al Eficienței Energetice. Adică tot ce economisim plătim pe astfel de birocrați, pentru că va fi vorba de o întreagă instituție, cu salarii bine plătite. Și acești funcţionari ne vor verifica dacă am stins becul.

Reporter: Ce se va întâmpla cu energia?

Marian Năstase: În primul rând nu cred că trebuie abandonat drumul pe care am mers până acum, pentru că am investit prea mulți bani în el.

Elita de la Bruxelles trebuie să treacă de paradigma asta. Noi suntem la marginea prăpastiei și cei de la Bruxelles spun așa: dacă ne ținem toți de mână, putem să traversăm prăpastia fără să cădem în ea. O să plutim pe deasupra! Deci cam asta e abordarea. Dar asta e o abordare nesănătoasă, stranie și total lipsită de realism, pentru că e clar că ne ducem în prăpastie. Abordarea acesta se bazează pe ideea că noi putem să dăm legi, aşa că facem ce vrem.

În momentul de față, nesurprinzător, nici pentru România și, din păcate, nici pentru Europa, noi punem carul înaintea boilor. Adică toată lumea zice să facem investiții în regenerabile, dar nu-și pune nimeni problema că rețelele nu susțin, nu își pune nimeni problema că nu ai capacități de echilibrare, nu-și pune nimeni problema că nu ai interconectări suficiente între țări, cel puțin în estul Europei, astfel încât să ai o piață comună a energiei, să poți să tranzacționezi liber. Practic niciuna dintre problemele acestea nu se află pe tapet.

Și, iată, am ajuns în momentul în care începe canibalizarea. Lipsa totală de interes față de fricile de bază ale cetățeanului european a dus la distrugerea bazei industriale europene care genera locuri de munca și bunăstare. Accelerarea politicilor tranziționiste a dus la creșteri fără precedent ale prețurilor. Iar industria a început să se închidă. Acest lucru a dus la reducerea drastică a consumului de energie industrial, ceea ce a pus o presiune uriașă pe prețul energiei. Energia regenerabilă, desi extrem de profitabilă pentru o parte a elitei europene, nu este utilizabilă în absența unor capacități de echilibrare adecvate. Iar, astăzi, asistăm la efectul invers generat de această scădere forțată a consumului de energie industrial. Prăbușirea prețurilor energiei, canibalizarea capacităților de producție de energie regenerabilă, generarea de pierderi la nivelul producătorilor, pierderi care vor continua pentru că atât realizarea de capacități de echilibrare, cât și revenirea consumului de energie industrial ia timp, ia ani de zile. Noi anticipam începerea canibalizării în perioada 2026-2027. A venit mai devreme din cauza crizei energiei care a accelerat închiderea consumului industrial.

Toată lumea zice să investim în capacități. România e un caz aparte, pentru că, așa cum era El Dorado acum 12 ani, a rămas El Dorado. De ce? Întrebați-i pe cei care au scris PNRR, pentru că de acolo am aflat că sunt 5.000 de megawați, 2500 de vânt și 2500 de soare, de fotovoltaic, care sunt jaloane și pentru care trebuie să implementăm contractele pentru diferență.

În momentul de faţă, Contractele acestea pentru diferență (CfD) sunt dezbătute și am participat personal la discuții despre subiect. Și am constatat că aproape toată lumea este nemulțumită de ele, cu excepția unui grup încă necunoscut de actori economici care vor veni la licitațiile pentru CfD.

Reporter: Ce fel de nemulţumiri?

Marian Năstase: Nemulțumirile vin din mai multe direcții. În primul rând, că legea nu e clară. Nu se spune dacă sprijinul financiar va veni din Fondul de Modernizare sau din factura consumatorului. În situații de politici publice, e bine să nu mergem pe credințe, ci pe chestiuni reale.

Am fost foarte plăcut surprins de domnul ministru Câciu care a spus că nu e de acord ca populația să finanțeze producătorii de energie regenerabilă prin schema contractelor pentru diferență. E prima dată când aud un politician care face o distincție netă între finanțarea prin Fondul de Modernizare și introducerea, în factura consumatorilor, a acestor contracte pentru diferență. Trebuie să le facem pentru că este jalon în PNRR, dar să nu o facem într-o manieră aberantă, greșită.

Cele 3 miliarde de euro alocate CfD din Fondul de Modernizare sunt pe 15 ani şi se aplică numai contractelor care se vor încheia în 2024 și 2025. În principiu, noi nu avem o problemă dacă se dau banii din Fondul de Modernizare, indiferent că s-a spus că tot contribuabilul plătește.

Dar, în schimb, există o prevedere la articolul 10, în proiect, care spune că anumite cheltuieli vor fi trecute prin factura consumatorului. La discuțiile recente, s-a pus întrebarea care sunt acele cheltuieli. Ni s-a spus că vor fi unele mici, ale operatorului Transelectrica. Păi dacă sunt mici, de ce le bagi în factură? Cât de mici sunt? Că un leu la factură înseamnă 12 milioane pe lună. De fapt vorbim de niște sume foarte mari, la un moment dat ajungem la zeci de milioane de euro. Noi am solicitat  să fie clarificat acest articol.

Dacă introduci această cheltuială în factură, nu o mai scoți. Și se transformă în ceva permanent. Iar în facturi deja avem taxă de cogenerare, certificate verzi, toate plătite de consumator. Din 2027, în factură va intra carbonul, se discută ca din 2025 să se introducă pașaportul de carbon, adică n-ai voie să mai mergi cu avionul decât într-o anumită limită. După aceea, plătești extra.

Un alt aspect referitor la CfD este că, în momentul de față, producătorii de energie regenerabilă propun PPA pe 15 ani cu prețuri între 60 și 70 de euro. Noi nu înțelegem de unde a apărut acest preț de pornire de 90 -92 de euro.

Reporter: Ministrul Burduja a spus că vrea ca prețul acesta să scadă. 

Marian Năstase: Nu înțeleg cum scade. Pentru că nu va fi o licitație cu sute de participanți. Dacă vin trei companii la licitație, acestea vor oferi un preț apropiat de preţul de pornire, fără să se înțeleagă între ele, de exemplu, 87, 88 și 89 euro.

Statul este obligat să facă primii 5000 de MW pentru că este jalon în PNRR. Și atunci este nevoit să accepte ofertele respective şi să le ia în ordine descrescătoare. E clar că preţul se va fixa în zona lui 90 de euro.

Contractele pentru Diferenţă sunt sofisticate. Noi încă ne împotmolim la chestiile de bază. Vorbim să punem în funcțiune 10.000 de megawați de regenerabil în următorii ani, ceea ce va duce la o creștere masivă a producției de energie regenerabilă. Dar producția efectiv este echivalentul a 15%, dacă vorbim de fotovoltaic, adică 1500 de megawați. Cât o să ne coste cei 10.000 de megawați de regenerabil, în condițiile în care producția efectivă este 1500 megawaţi care nu se produc în bandă, ci se produc când e soare? Nimeni nu vorbește de producția efectivă.

S-a mai spus că prosumatorii produc cât un reactor nuclear. E adevărat. Prosumatorii au instalat 800 de megawați, dar producția efectivă este 15% din această cantitate, adică 150 de megawați. Randamentul fotovoltaicelor este de 15%.  

Reporter: Sunt prosumatorii o oportunitate sau o problemă pentru sistemul energetic?

Marian Năstase: Foarte mulți consumatori și-au pus panouri fotovoltaice, fără să acceseze bani de la stat. Ei vor să folosească energia pentru consumul propriu ca să nu mai plătească factura. Marea majoritate nu vrea bani din sistem, când injectează energie, ei vor să își micșoreze costurile, să devină energetic autonom.  Și acest lucru este bun și trebuie încurajat.

Bineînțeles că nu e un lucru bun pentru cei care au rețelele de energie și pentru cei care trebuiau să facă investiții și nu le-au făcut, pentru furnizorii de energie, pentru că nu mai au cui să mai vândă la suprapreț energia etc.

Acum există o campanie de limitare a prosumatorilor – să le punem taxe, să le reducem cantitățile.  De ce vrea statul să împiedice o chestie bună?

Mai e un avantaj al prosumatorilor, aceștia nu sunt concentrați în Dobrogea. Sunt dispersaţi în toată țara, ceea ce nu pune presiune pe Transelectrica, nu pune presiune pe nodurile de rețele. De ce vrei s-o stopezi? Pentru că sunt unii care pierd bani că nu mai reușesc să vândă energia la suprapreț, asta pot o să înțeleg. Dar nu e corectă abordarea politicienilor care ne conduc. Ei ar trebui să stimuleze prosumatorii, dar eu văd o presiune masivă să se limiteze sub diferite forme.

Când vorbim de 10.000 megawați instalați de energie fotovoltaică, ei vor produce, din punct de vedere cantitativ, echivalentul a două reactoare nucleare. Diferența dintre producția din fotovoltaice și reactoare nucleare este că la reactoarele nucleare este predictibil, energia reactoarelor e utilizabilă, aici e neutilizabilă, pentru că nu ai capacitate de echilibrare. Și se vede acest lucru. În vârf, când se produce foarte multă și mai bate și vântul, o exportăm ieftin pentru că nu putem să o preluăm, iar când nu bate vântul și seara, când e consum, importăm scump, pentru că nu avem capacităţi de echilibrare. Iar mai nou se canibalizează și are prețuri negative. Asta va duce la falimente și la presiune pe bănci care nu își vor mai putea recupera creditele.

Acesta este un alt adevăr care acum se spune și pe care consumatorii l-au spus de mult timp: exportăm energie ieftină, subvenționată de noi prin certificate verzi, ea pleacă în țările din jur care beneficiază de energie ieftină și importăm energie scumpă. De ce? Pentru că nu avem capacități de echilibrare.

Reporter: De ce nu avem capacități de echilibrare? 

Marian Năstase: Echilibrare se poate face cu două feluri de energie – hidro și energie pe gaz. Companiei Hidroelectrica nu cred că îi convine să fie doar capacitate de echilibrare, pentru că nu are o componentă predictibilă. Hidroelectrica a devenit, de fapt o uriașă baterie care e pornită și oprită pentru a lăsa regenerabilele cu energie neutilizabilă, nepredictibilă, să intre în sistem. Pe gaz, nu avem capacități, decât Petrobrazi. Mai sunt proiectele de pe Valea Jiului și Iernutul, care sperăm să pornească la finalul anului.

Noi am scos cărbunele. Dacă ne uităm la nivel global, reducerea de emisii care s-a produs până acum rezultă doar din închiderea capacităților pe cărbune – 3%, în condițiile în care am investit aproape 10 trilioane de euro, iar producția de energie regenerabilă, conform AIE, este de 4%. Deci cam aruncăm cu banii pe fereastră.

E clar că avem nevoie de capacități de echilibrare.

În Europa, mai există niște contradicții. Germania tocmai a anunțat că a semnat, pe 15 ani, un contract cu Emiratele pentru livrarea a 15 milioane de tone de gaz lichefiat. Total Energie din Franța a semnat, tot pe 15 ani, cu Qatar un contract imens de gaze naturale.

Este o mare diferență între ce se spune și ce se face. Avem proiectele, directivele, regulamentele europene care vin și spun că trebuie să scoatem gazul, să facem numai regenerabile și așa mai departe. Pe de altă parte, statele membre și companiile din statele membre își securizează gaz pe termen foarte lung, mult peste termenele în care trebuie să faci phase out la gaz, că 15 ani plus 2025 se duce până în 2040, care este cu cel puțin cinci ani peste termenul 2035, când trebuie să iasă gazul afară din mix.

Reporter: Iar, nouă, OECD ne-a sugerat să interzicem noi proiecte de explorare a gazelor.    

Marian Năstase: Din punctul de vedere al OECD, este o recomandare, nu e o chestiune imperativă. Trebuie facem diferența între explorare și exploatare, pentru că, în momentul de față, Neptun Deep este în altă fază, este în faza de exploatare.

Până la urmă, rămâne la latitudinea statului ce măsuri ia.

Reporter: Cum facem capacităţi de echilibrare, ca să susţinem regenerabilele?

Marian Năstase: Trebuie făcute capacități pe gaze, nu numai în România, ci peste tot în Europa. Cu cât facem mai multe capacități pe gaze, cu atât poți să bagi mai multe regenerabile. Și într-adevăr atunci ajungi la curentul acela de opinie de care vorbeam, că poți să ai acces la energie ieftină, predictibilă, abundentă și pe termen lung, ceea ce este fundamental pentru Europa.

Deocamdată, nu avem energie ieftină. În România, cel puțin în continuare, suntem El Dorado. Tot domnul ministru Câciu a venit și a spus că trebuie să terminăm cu vânătorii de subvenții. Noi spunem asta de ani de zile. Trebuie să terminăm cu operațiunea “Biblioraftul”.

Sunt o grămadă de băieți prin oraș, care se plimbă cu bibliorafturi de aprobări sub braț, pe care încearcă să le vândă. Investesc câteva sute de mii de euro și visează să îl dea cu 50, 60, 70 de milioane de euro. Acum, investitorii nu mai sunt așa de prostovani cum erau la început. Au început să pună condiții, au început să pună clauze de clawback.

Dar fundamental, acesta e motivul pentru care nu se fac proiecte, pentru că sunt zeci de mii de megawați autorizați, dar care nu se pun în practică.

Trebuie neapărat capacități de echilibrare. Aceasta este o măsură ca să curbeze viteza, să reducă populismul și să facă mai mare acceptabilitatea socială a energiei verzi.

Proiectul tranziției verzi trebuie gestionat cu mai multă responsabilitate. Deocamdată, nu vedem decât politici iresponsabile și la nivel european și, din păcate, o parte din ele le vedem și în România. Asta nu va duce decât la o creștere a populismului și populismul va veni cu măsuri abrupte, gen opriți tot. Și atunci aruncăm totul la gunoi și sunt foarte mulți bani pe care îi vom pierde la nivel de bloc comunitar. Trebuie luate măsuri care să facă să se întâmple ce ni s-a promis inițial, acum 20 de ani, adică energia să poată fi folosibilă, să poată fi accesibilă și să poată să fie ieftină.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre captarea şi stocarea carbonului?

Marian Năstase: Ce ştiu eu este că s-au investit miliarde în soluții de captare a carbonului, în tot soiul de grote, pesteri, depozite, în tot soiul de trăsnăi, care nu au avut succes până acum. Însă, de banii respectivi, cineva a profitat.

CCS este pe stilul: Dați-ne bani, o facem, acum nu e viabil economic, dar dacă facem suficient de multe o să fie viabil economic.

Problema mea este că am făcut suficient de multe parcuri fotovoltaice și am făcut suficient de multe ferme de vânt și, în continuare, trebuie să dăm subvenții. Acum 3- 4 ani de zile, discuția era că industria de fotovoltaice și industria de ferme de vânt a ajuns la maturitate, că nu mai are nevoie de subvenții. Acum vedem “n” programe în care dăm în continuare subvenții, inclusiv acest proiect de CfD.

Fundamental, Contractele pentru Diferență mergeau doar la energia nucleară, care nu are posibilitatea să se profileze și are costuri, are CAPEX-uri  foarte mari. Lobby-ul făcut de regenerabile a făcut să se aplice CfD şi aici. Dacă industria e matură, pentru ce mai dăm bani?

Reporter:  În câţiva ani, vor veni pe piaţă gazele din Marea Neagră. Ce facem cu o asemenea cantitate? 

Marian Năstase: Sunt ţări care au foarte mult gaz, iar România, cu gazele din Marea Neagră, va fi în această situaţie.        

Gazul nu se poate converti decât în trei moduri: îl vinzi ca  materie primă, îl convertești direct în îngrășăminte sau îl convertești în energie. Dacă îl convertești în energie, mai departe, poți să vinzi energie sau să îl convertești în alte produse industriale. Cam acestea sunt opțiunile. Acum între ce vrem noi și ce se poate este o distanță foarte mare, pentru că în momentul în care gazul va începe să fie exploatat din Marea Neagră, noi trăim într-o piață comună, care reprezintă unul din stâlpii de bază ai construcției europene. Iar atunci gazul va fi cumpărat de cel care va da prețul cel mai mare. Or, asta va duce iar la anomalii, la speculă, așa cum am văzut și la energia electrică.

Ținând cont de deficitul care există în Europa în momentul de față și ținând cont de reacțiile industriei chimice germane, care este într- o situație foarte dificilă și care are nevoie de gaz, pentru că altfel rămâne și fără industria chimică, gazul din Marea Neagră va fi interesant. Pentru că, dacă rămâi și fără industria chimică europeană, creezi o altă dependenţă. Noi spunem că vrem să avem independență energetică, dar ne creăm, voios și pionierește, dependențe pe alte industrii.

Vom deveni net importatori de îngrășăminte. Suntem importatori de panouri fotovoltaice din China.

În China, există strategie politică de stat să nu vândă pământuri rare, ci să vândă baterii.

Povestea cu bateriile se va translata într- o dependență de baterii chinezești, care sunt foarte ieftine și foarte fiabile. Și chinezii alocă foarte mulți bani în cercetare. Din păcate pentru noi, nu putem să ne comparăm cu ei la nivel de costuri, decât dacă punem taxe protecționiste. Punând taxe protecționiste, încep discuțiile legate de Organizația Mondială a Comerțului: sunt corecte, nu sunt corecte, pentru că e posibil să nu fie subvenții, e posibil să nu fie costuri de dumping, e posibil pur și simplu ca economia de scală pe care o are o țară ca China să le facă foarte ieftine.

Revenind la gazul natural, eu cred că utilizarea  gazului natural trebuie prioritizată de către decidenți. Gazul natural trebuie alocat cu prioritate cantitativ și valoric către capacitățile de echilibrare, către industria de îngrășăminte, către sectorul industrial și, la final, pentru ardere simplă. Asta va permite echilibrarea sistemului energetic și preluarea de regenerabile în volum mai mare în sistem cu impact pozitiv în costurile energiei pentru industrie și populatie, va asigura îngrășăminte pentru agricultură la prețuri mici și va elimina frica de foamete care se târăște încet, dar sigur în conștiințele noastre, va fi un pilon de redeschidere a sectoarelor industriale închise în momentul de față, generând locuri de muncă și bunăstare, eliminând frica de șomaj, și va elimina frica de frig și beznă cu care alimentăm astăzi populismul european.

Ceea ce vă spun eu se va întâmpla oricum, însă conteaza cum se va întâmpla: prin focalizarea noului executiv european pe o politică industrială, energetica și agricolă sănătoasă se va întâmpla lin, sau prin accederea partidelor populiste la putere se va întâmpla violent, distrugând valoare, inegal și irațional.

Reporter: Practic, germanii au schimbat Rusia cu SUA sau China ca furnizor, dar tot dependenți sunt. Gazele ieftine luate din Rusia creșteau productivitatea economiei germane. Acum cum vor face faţă? 

Marian Năstase: Alro a reușit să supraviețuiască cel puţin de 20 de ani, de când sunt eu în firma asta, în condițiile în care nu am avut cele mai favorabile prețuri la energie, la gaz și așa mai departe. E adevărat că a fost tot timpul un foarte mare stres, în condițiile în care concurenții noștri din Europa de Vest aveau acces la energie mult mai ieftină, au avut subvenții permanente, au reușit să se dezvolte, devenind mai mari. Dar, fundamental, dacă poți să produci aluminiu în condițiile vitrege în care a produs Alro, înseamnă că poți să produci și în Germania.

Reporter: Noi suntem obișnuiți cu stilul acesta “smuls”. 

Marian Năstase: Dacă vrem să trăim în stilul “smuls”, trebuie să ne obișnuim toți, la nivel european, cu asta. Germania, în momentul de față, este pe stilul “smuls”. Au pierdut un avantaj competitiv major prin gazele din Rusia și trebuie să se reinventeze, să producă mai ieftin cu inputuri mai scumpe.

Reporter: În Germania s-au construit blocuri cu hidrogen. Și înțeleg că oamenii nu vor să stea în ele de frica exploziilor. 

Marian Năstase: Frica ecologică nu mai este așa de puternică. Cetățenii nu sunt de acord să se mute în blocuri alimentate cu hidrogen ca să salveze planeta.

Oamenii spun că salvarea planetei nu pare să fie în pericol atât de mare încît să merite să fie pulverizaţi în blocurile cu hidrogen, să le fie căutaţi dinţii prin cenuşă. Astfel de idei nu par să aibă acceptare socială.

Reporter: Dezvoltarea industriei de apărare vă ajută pe dumneavoastră ca producător?

Marian Năstase: Este clar că am intrat într-o nouă cursă a înarmărilor. Ca de obicei, cursa înarmărilor va dura zeci de ani.

După mulţi ani de pace, ne-am dat seama că nu avem armament la nivel european. Şi atunci e nevoie de un efort masiv de reconstrucție a unei industrii de armament europene puternice.

Eu cred că România va beneficia de acest lucru. Faptul că România alocă astăzi 2% din buget pentru apărare este un lucru bun. Cred că tendința va continua. Cred că inclusiv țările care sunt în continuare recalcitrante vor aloca la final aceşti bani pentru înarmare. Asta va avea într-adevăr un impact economic pozitiv. Spre deosebire de complexul eco-industrial, complexul militaro-industrial înseamnă fabrici, joburi de-a lungul și de-a latul Europei.

Dezvoltarea industriei de apărare va avea un efect pozitiv, din nefericire, pentru că nu ne dorim războaie. Dar ca efect de descurajare, trebuie să mergem într-o cursă a înarmărilor  și asta ajută toate industriile.

Avem un an electoral și în Europa. Spre ce vedeți că se îndreaptă Uniunea Europeană?

Marian Năstase: Vedem deja venind curentul socialist și nu cred că putem să ne opunem. Uniunea Europeană tinde să migreze, nu îmi este clar dacă spre stânga, având vedere ce înseamnă astăzi poziționarea pe stânga. De exemplu, am fost foarte uimit să văd că principalul susținător al industriei europene, în Parlamentul European, e PPE, și nu S&D. M-a șocat! Cumva este și o confuzie în termeni, ceea ce nu se aplică la noi, pentru că, totuși, la noi, PSD nu este perfect aliniat S&D european, care este cu Verdele.

PPE, la nivel european, este pro industrie. Deci nu mai este foarte clar care partide sunt de dreapta, și care sunt de stânga. Dreapta, fundamental, nu a fost cu industria, pe vremuri. E o confuzie de termeni.

Fundamental, dincolo de partide, în Europa, se merge spre un curent egalitarianist. Și nu cred că îl vom putea împiedica. Noi, românii, știm cum este, de aceea, ne uităm șocați. Unde este capitalismul de care vorbeam acum treizeci de ani? Nu mai este. UE este de fapt un dirijist – avem directive, regulamente, norme, proceduri de aplicare. La final, te duci într-o zonă de dirijism și se vede că se alocă ineficient resursele. Am pierdut miliarde, studiind peșterile ca să captăm carbonul, bani aruncați din taxele noastre. Păcat de ei, puteam să facem altceva cu ei. Lucrurile nu cred că se vor schimba în mai bine, ci se pot schimba în mai rău, când ai șomaj, sărăcie, sărăcie energetică. Poate că nu interesează pe nimeni statisticile, dar ele sunt foarte relevante. Emisiile de carbon au atins un nou record în 2023, de 37,4 gigatone, semnalează Agenției Internațională de Energie. La emisii pe cap de locuitor, SUA se detașează la mare distanță de celelalte țări, având de trei ori mai mult decât în Uniunea Europeană.

Reporter: Se vorbește despre o reducere voluntară.

Marian Năstase: Vreau să subliniez că, în România, consumul nu s-a redus voluntar. Am fost obligați să închidem fabricile, din cauza prețurilor. Consumul României a scăzut de la 58 de terawați la 45. Bineînțeles că scade și prețul energiei și o să mai scadă în continuare, dacă mai închidem fabrici. Nu se înțelege faptul că, dacă nu ai consum, prețul energiei va scădea și mai mult așa cum am spus mai sus. În momentul în care va scădea, toate proiectele minunate de care vorbim o să se canibalizeze între ele și o să se ajungă, într-adevăr, la niște prețuri foarte mici. Dar vom avea o mulțime de falimente. Cum reacționezi într-o asemenea situație? Lobby-ul celor care au făcut proiectele acestea va cere mai mulți bani, în condițiile în care nu mai ai de unde să strângi bani. Cât să plătească statul? De unde să mai ia? Și atunci se va schimba din nou paradigma. Atunci se va întâmpla ce s-a întâmplat în epoca romană, se va trece de la democrație, la autoritarianism, ceea ce nu ne dorim, mai ales noi, cei de prin Est, pentru că l-am trăit.

Autoritarianismul vine și el cu minusurile lui. Când te vezi la putere, de unul singur, cu drept de viață și de moarte asupra poporului tău, îți cam ia Dumnezeu mințile. Este posibil să ajungem acolo, eu nu vreau să generez frică. Eu încerc să îmi dau seama care sunt fricile reale și care sunt cele care produc doar bogăție și putere, pentru că acelea trebuie eliminate, frânate, și revenit într-o zonă în care popoarele sunt readuse într-o zonă de confort. Dacă nu, populismul va capitaliza tot acest disconfort și am văzut populismul și în istoria secolului XX, și în secolele de dinainte cum arată lucrurile.

Reporter: România a pierdut recent arbitrajul cu mai multe firme de regenerabile, care au dat în judecată statul român pentru că a redus sprijinul prin certificate verzi. Cum ați văzut acest litigiu?

 Marian Năstase: Mie mi se pare că statul român a luat o decizie extraordinară acum 12 ani, când a redus sprijinul pentru regenerabile.

Asta trebuie să facă un stat: atunci când o decizie este luată greșit, și decizia aceea a fost luată greșit, pentru că s-a făcut fără studiu de impact, ea trebuie corectată. Ca procent din PIB, noi am alocat atunci o sumă mai mare decât Germania, pentru certificate verzi. Și statul român, prin guvernul de la vremea respectivă, Guvernul Ponta, a luat o decizie foarte corectă. Dacă o decizie este proastă, trebuie să o corectezi, indiferent de consecințe. Au gândit că, dacă mergem în direcția aceea, vom pierde industria. La vremea respectivă, noi am avut EBITDA negativ, deci ardeam bani și nu numai noi. Atunci s-a înființat ABIEC, pentru că dispăreau multe companii. Ce ar fi însemnat? Însemnau sute de mii de oameni care ajungeau în șomaj, în cârca statului, peste 200.000 de oameni direct, plus indirect, plus toată industria pe orizontală. Statul nu mai colecta taxe și impozite. Numai taxele și impozitele colectate de la Alro, de atunci până acum, reprezintă peste 300 de milioane de euro. Deci, dacă punem în balanță că, astăzi, statul plătește 42 de milioane amenda, versus cât a câștigat, menținând totuși niște sectoare industriale, este clar că decizia a fost corectă.

Mie mi se pare că decizia a fost corectă și este exact genul de decizie pe care statul trebuie să o ia. De fapt, nu numai statul a luat decizia. Inclusiv Comisia Europeană a revenit, pentru că problema nu era numai la noi. De fapt, atunci a început să scape de sub control autobuzul ecologist. Problema era și în Belgia, și în Portugalia, și în Spania și, până la un anumit nivel, era și în Germania. Toți și-au reajustat schemele, pentru că și-au dat seama că beneficiile versus costuri erau deficitare. Costurile ar fi fost uriașe, și sociale, și financiare, și din punct de vedere al capacităților industriale și așa mai departe. După aceea, Comisia Europeană a venit cu scheme din ce în ce mai targetate să sprijine industria, pentru că și-a dat seama că, în delirul acesta ecologic, la un moment dat, anumite lucruri le pierzi și le pierzi pentru totdeauna.

Problema este că se ajunge în situația în care, dacă închizi capacitățile în Europa, se deschid în Orientul Mijlociu, se deschid în China, se deschid în alte țări, care nu respectă aceleași reguli pe care noi le respectăm. Și, de fapt, nu mai reușești niciodată să îți refaci această platformă manufacturieră, industrială, în condițiile în care ai nevoie.

Ai nevoie de oțel. În actualul context, îți trebuie pentru tancuri, pentru blindate, pentru niște infrastructură pe calea ferată, ca să poți să miști niște forțe armate.

Aluminiu îți trebuie pentru rachete, pentru avioane de vânătoare, pentru alte tipuri de aplicații militare și nu numai. Adică nu numai că rămâi fără industrie, cu șomaj, rămâi complet dezarmat, fiind în imposibilitate totală să te înarmezi.

 Reporter: Cum vedeți finalul războiului?

Marian Năstase: Nu am un manual de instrucțiuni. Nu văd nimic bun. Deja, nu are cum să fie ceva bun faptul că mulți oameni au murit. Este clar că Europa se va înarma. Nu cred că e o situație simplă deloc. Mă uit și la Israel, este complicat.Taiwanului e complicat și el. Deci mergem într-o direcție necunoscută. Noi n-am trăit-o.

 

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!