FacebookTwitterLinkedIn

În același timp, activele fondurilor deschise de investiții au ajuns la aproximativ 45 de miliarde de lei.

Industria fondurilor de investiții din România a trecut cu succes peste una dintre cele mai dificile perioade economice din istoria recentă – cea mai mare inflație din ultimii 20 de ani, dobânzi foarte ridicate și prețuri fără precedent la energie, fapt confirmat de numărul în creștere de investitori. Deși au existat retrageri – pe toate categoriile de fonduri, acestea au fost mult mai mici în trimestrul al treilea al anului, ceea ce arată începutul redresării pieței, pe fondul încrederii pe care administratorii de fonduri au reușit să o transfere către investitori.

La sfârşitul trimestrului III din 2022 avem active de aproximativ 45 de miliarde de lei, dintre care 18 miliarde lei sunt activele fondurilor deschise de investiţii. Dacă ne uităm pe tipurile de fonduri, avem o scădere de 30% faţă de T3 din 2021, la nivelul tuturor activelor, însă, în principal, aceasta a fost cauzată de diminuarea activelor fondurilor de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, unde declinul a fost de 38%. Pe alte segmente, scăderea a fost ceva mai mică. Astfel, fondurile de acţiuni au înregistrat o scădere de numai 11%, deşi au traversat aceeaşi perioadă complicată. În ceea ce priveşte numărul de investitori, veştile sunt bune, avem un plus de 5%. Pe structură, avem creşteri în special la fondurile de acţiuni, unde plusul este de 56% faţă de T3 din 2021. În ceea ce priveşte creşterea absolută, avem un plus de 18.500 de investitori în fondurile de acţiuni, aproape 15.000 în fondurile diversificate şi 20.000 la categoria „alte fonduri”, cea care reunește fondurile care nu se încadrează în tipologiile anterioare”, a spus Jan Pricop, Directorul General al Asociației Administratorilor de Fonduri – AAF