Producţia industrială serie brută a scăzut în iunie faţă de mai cu 5,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria prelucrătoare (-6,6%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, (-2,1%) și industria extractivă (-0,7%).
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 2,1% faţă de luna precedentă, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-3,6%) și producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9%). Industria extractivă a crescut cu 1,6%, potrivit Institutului Național de Statistică.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a scăzut cu 5,9%, din cauza scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,4%) și industria prelucrătoare (-6%). Industria extractivă a crescut cu 6,3%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 5,5%, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,1%) și industriei prelucrătoare (-5,1%). Industria extractivă a crescut cu 6%.
În primul semestru din acest an, producţia industrială a scăzut cu 4,8%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,2%) și industriei prelucrătoare (-4,2%). Industria extractivă a crescut cu 2,9%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost în primele șase luni mai mică cu 5%, din cauza scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,1%) și industria prelucrătoare (-4,2%). Industria extractivă a crescut cu 2,9%.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

