20 C
București
joi, octombrie 30, 2025

Antreprenoriat

- Advertisement -studiu, analiza, piata fortei munca, piata HR

SErvicii Profesionale

Servicii profesionale – Alianță a sindicatelor împotriva proiectului de lege de modificare a Codului administrativ privind eveluarea performanțelor funcționarilor publici, despre care spun că...

Liderii Blocului Naţional Sindical (BNS), CNS Cartel ALFA, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Federaţiei Publisind şi Sindicatului Funcţionarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaţilor citează, în demersul lor, aprecierile Comisiei Europene din PNRR, respectiv: politizarea funcţiilor publice şi existenţa unor practici de recrutare şi selecţie restrictive sau la limita legii, precum şi instituţionalizarea scăzută manifestată prin legislaţie şi proceduri vagi, complicate, incoerente, promovarea generalizată a excepţiilor şi derogărilor, care permit decizii personalizate, arbitrare şi nefundamentate ale funcţiilor...

Servicii profesionale – Raluca Țintoiu, fost CEO la NN Pensii, preia conducerea diviziei Wholesale Banking, dedicată companiilor mari, în cadrul ING Bank România –...

Divizia Wholesale Banking deservește companii mari, cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane de euro, companii multinaționale și instituții financiare. Raluca Țintoiu are experiență de peste două decenii în sectorul bancar, de investiții, piețe de capital și de asigurări, cu accent pe zonele provocatoare de fuziuni, achiziții...

Servicii profesionale – Diferența salarială între femei și bărbați e de peste 20% în România. Care sunt domeniile cu cel mai mare decalaj –...

Decalajul salarial între femei și bărbați se menține la peste 20% în 2024, cu toate că România face progrese de la an la an pentru reducerea inegalităților din piața muncii, potrivit analizei „Gender Pay Gap” realizată de PwC România pe baza datelor colectate în cadrul sondajului Paywell 2024. Decalajul...

Servicii profesionale – Este angajarea unui fost coleg o idee bună? Care e diferența de creștere salarială între promovarea internă și schimbarea jobului –...

Piața muncii este dinamică, iar angajatorii se confruntă frecvent cu dilema readucerii în echipă a unui fost coleg. Este această mișcare o oportunitate strategică sau un pas înapoi? Reangajarea unui fost angajat Reangajarea unui fost coleg – cunoscut și sub numele de „boomerang employee” – poate fi avantajoasă pentru ambele părți....

Servicii profesionale – Şase din zece români nu se simt împliniţi profesional – Sinteza

Un studiu recent realizat de Reveal Marketing Research evidențiază o realitate îngrijorătoare: 65% dintre români nu se simt împliniți profesional. În același timp, un procent similar observă colegi afectați de sindromul burnout. Aceste date arată o tendință accentuată de epuizare profesională și insatisfacție în rândul angajaților. Câți angajați sunt fericiți...

Servicii profesionale – Întrebările interzise la interviuri de care angajatorii nu știu sau nu țin cont – Sinteza

Procesul de recrutare trebuie să respecte nu doar criteriile profesionale, ci și cadrul legal care protejează candidații împotriva discriminării. Totuși, multe companii ignoră sau nu cunosc restricțiile impuse de legislația muncii și pun întrebări care încalcă drepturile fundamentale ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Specialiștii atrag...

Servicii profesionale – Piața hotelieră din România înregistrează cel mai mare număr de turiști din ultimele 3 decenii – Sinteza

Piața hotelieră din România înregistrează în 2024 un record de peste 25 de milioane de nopți de cazare. Astfel, marchează cel mai mare număr din ultimii 30 de ani, potrivit raportului anual publicat de Colliers. Acest succes se datorează unui număr crescut de turiști străini și unei cereri tot...

Servicii profesionale – Trei antreprenori români au lansat interviewsUp.com, prima platformă care îi ajută pe angajatori să reducă erorile de selecție a angajaților –...

Într-o lume în care AI preia tot mai multe sarcini, fondatorii interviewsUp consideră că soft skills fac diferența la angajare. În acest context, cu toate că organizațiile investesc resurse considerabile în recrutare, multe interviuri se derulează nestructurat sau se concentrează aproape exclusiv pe competențe tehnice, neglijează abilitățile esențiale...

Servicii profesionale – Când salariul nu mai contează. Factorii care conving oamenii să rămână într-o echipă – Sinteza

Retenția angajaților devine o provocare majoră pentru companii. Deși salariul rămâne un factor important, tot mai mulți angajați iau decizii de carieră bazate pe criterii non-financiare. O cultură organizațională sănătoasă, oportunitățile de creștere profesională și echilibrul între viața personală și cea profesională sunt doar câteva dintre aspectele care conving...

Servicii profesionale – Creștere semnificativă a costului orar al forței de muncă din România – Sinteza

În ultimul an, costul orar al forței de muncă din România înregistrează o creștere semnificativă. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în trimestrul IV al anului 2024, acest cost este cu 13,07% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2023. Creșterea se menține constantă față de trimestrele anterioare,...

Servicii profesionale – Apare un nou job: Consultant în managementul AI generativ. Ce este și cu ce se ocupă – Sinteza

Inteligența artificială generativă a revoluționat deja modul în care companiile își desfășoară activitatea, iar odată cu adoptarea rapidă a acestor tehnologii, apare o nouă categorie de joburi. Printre acestea se numără rolul de consultant în managementul AI generativ, un post din ce în ce mai solicitat, pe măsură ce...

Servicii profesionale – Angajatorii depun eforturi pentru recrutarea și reținerea Generația Z – Sinteza

Angajatorii din întreaga lume acordă o importanță deosebită recrutării și reținerii persoanelor din Generația Z, conform unei analize realizate de compania globală de resurse umane, Deel. Salarii în creștere și stabilitate contractuală În 2024, angajații din Generația Z beneficiau de o creștere salarială de 9%, cea mai mare modificare comparativ cu...

Servicii profesionale – DDB România câștigă pitch-ul Zentinor cu o campanie despre energia care te ajută să fii mereu pe fază – Sinteza

DDB România câștigă pitch-ul Zentinor cu o campanie despre energia care te ajută să fii mereu pe fază Oboseala nu mai este doar o consecință a lipsei de somn, ci o realitate zilnică pentru tot mai mulți oameni, afectați de ritmul alert și solicitările continue ale vieții...

Servicii profesionale – ANOFM anunță că sunt vacante 35.171 de locuri de muncă la nivel național. 304 posturi sunt oferite în străinătate prin rețeaua...

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt pentru: agent de securitate (3.100); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (2.107); lucrător comercial (1.659); conducător auto transport rutier de mărfuri (1.528); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.521); manipulant mărfuri...

Servicii profesionale – Sindicatul angajaților Damen Mangalia va organiza vineri două acțiuni de protest, una în fața Ambasadei Olandei și una în fața sediului...

„Aceste acţiuni de protest sunt o reacţie directă la criza economică şi socială profundă care afectează toţi angajaţii din şantierul naval Damen Shipyards Mangalia. Am transmis apeluri disperate pentru redresarea şantierului, reluarea activităţii şi asigurarea stabilităţii locurilor de muncă. Cu toate acestea, strigătele de ajutor sunt ignorate”, se...

Servicii profesionale – Doi din trei angajatori cheamă la interviu cel puțin 10 candidați pentru un post de agent de vânzări – Sinteza

Companiile care recrutează agenți de vânzări fără experiență se confruntă cu dificultăți majore în procesul de selecție a candidaților. Un sondaj realizat de Ascendis arată că 68% dintre angajatori sunt nevoiți să intervieveze cel puțin 10 candidați pentru ocuparea unui astfel de rol. Cercetarea a fost realizată în luna...

Servicii profesionale – Premieră. Angajații la stat, inclusiv șefii, plătiți în funcție de performanță. Gardianul statului a publicat indicatorii pentru fiecare companie și agenție...

Corina Crețu, președintele AMEPIP, a semnat un document cu titlul „O R D I N privind stabilirea nivelului minim al indicatorilor de performanță la întreprinderile publice”, care are ca anexe indicatorii de guvernanță corporativă impuși companiilor și agențiilor monitorizate. Scopul AMEPIP, instituție recent înființată, este tocmai acela de...

Servicii profesionale – Rata șomajului în Europa și situația României în ianuarie 2025 – Sinteza

În ianuarie 2025, rata șomajului în zona euro se situa la 6,2%, menținându-se stabilă față de decembrie 2024 și se afla în scădere față de 6,5% înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. La nivelul Uniunii Europene, rata șomajului era de 5,8%, fără modificări față de luna precedentă și...

Servicii profesionale – Cum folosesc marile companii AI pentru filtrarea candidaților și ce înseamnă asta pentru aplicanți – Sinteza

Inteligența artificială (AI) a schimbat radical modul în care companiile recrutează noi angajați. În prezent, multe corporații utilizează algoritmi avansați pentru filtrarea CV-urilor, analizarea competențelor și identificarea celor mai potriviți candidați pentru un anumit rol. Deși această tehnologie promite eficiență și obiectivitate, pentru aplicanți poate însemna un proces mai...

Servicii profesionale – Joburi de vis: Ce își doresc angajații din fiecare țară să lucreze și care e locul de muncă preferat de români...

Pe măsură ce piața muncii evoluează, oamenii își schimbă aspirațiile profesionale și caută cariere care oferă stabilitate financiară, flexibilitate sau împlinire personală. Datele recente despre cele mai căutate locuri de muncă la nivel global arată tendințe care evidențiază atât impactul industriei tech, cât și persistența visului unui job în...

Servicii profesionale – Promenada Mall lansează campania „The Joy of Spring”, cu surprize și noutăți pentru vizitatori – Sinteza

Promenada Mall lansează campania „The Joy of Spring”, cu surprize și noutăți pentru vizitatori Promenada Mall îi invită pe clienți să celebreze atmosfera de primăvară și să se bucure de noutățile pregătite de brandurile preferate. Magazinele își prezintă noile colecții de primăvară-vară 2025: The Style of Spring, în...

Servicii profesionale – Oxygen semnează campania Avon Ultra, un manifest al culorii și al puterii feminine  – Sinteza

Oxygen semnează campania Avon Ultra, un manifest al culorii și al puterii feminine  Oxygen, agenție independentă de comunicare, semnează campania Avon Ultra, care marchează relansarea celei mai bine vândute game de rujuri din portofoliul Avon.Noua colecție, acum cu 25% mai mult pigment, redefinește intensitatea culorilor sub sloganul...

Servicii profesionale – Care e cea mai mare iluzie din corporații? Răspunsurile cititorilor Revistei CARIERE la întrebările momentului – Sinteza

Revista CARIERE organizează, periodic, o serie de sondaje pe platforma LinkedIN, pe teme de actualitate din mediul de business și nu numai. Rezultatele oferă o perspectivă autentică asupra realităților de la locul de muncă. Cele mai mari iluzii din corporații La întrebarea „Care e cea mai mare iluzie din corporații?”,...

Servicii profesionale – 5 lucruri pentru modelul de CV de urmărit în 2025 – Sinteza

CV-ul rămâne cheia succesului pentru a obține un interviu de angajare, iar 2025 vine cu noi tendințe care te pot ajuta să îți crești șansele de angajare. Dacă anul acesta îți cauți un job sau vrei să știi care sunt cerințele pieței muncii, iată 5 lucruri de care ar...

Servicii profesionale – Cannes Lions a anunțat participanții programului See It Be It 2025 – Sinteza

Cannes Lions a anunțat participanții programului See It Be It 2025 Cannes Lions a anunțat cohorta pentru programul de talente See It Be It 2025, conceput pentru a accelera cariera femeilor și a talentelor non-binare.Grupul din 2025 selectat pentru acest program unic de învățare și dezvoltare include...

Servicii profesionale – România se află în topul UE al țărilor în care angajații au salarii mici – Sinteza

În 2022, 14,7% dintre angajații din Uniunea Europeană erau considerați lucrători cu salarii mici, un procent în scădere față de 16,2% în 2018, arată datele Eurostat. Un angajat cu salariu mic este definit ca o persoană care câștigă cel mult două treimi din salariul mediu brut pe oră din...

Servicii profesionale – Ce contează într-o scrisoare de intenție în 2025? – Sinteza

Deși poate ți se pare un instrument învechit, trebuie să știi că scrisoarea de intenție este în continuare importantă în procesul de recrutare. O scrisoare de intenție bine redactată poate reprezenta cheia spre o invitație la interviu. Ce te face unic/ă? Dacă un CV poate fi destul de general, pentru...

Servicii profesionale – Anunţ important pentru toţi românii din Germania – Sinteza

Institutul de Statistică (Destatis) a anunţat că în 2024 salariile reale – diferenţa între creşterea salariilor nominale şi inflaţie – au crescut cu 3,1%, cel mai ridicat de când se publică aceste date, în 2008, scrie Agerpres. Salariul mediu brut a crescut anul trecut cu 5,4%, marii angajatori din...

Servicii profesionale – TikTok introduce Automotive Ads, noua soluție personalizată pentru industria auto – Sinteza

TikTok introduce Automotive Ads, noua soluție personalizată pentru industria auto TikTok lansează Automotive Ads, noua soluție bazată pe catalog, creată pentru a îmbunătăți promovarea vehiculelor și a stimula vânzările de mașini în mod eficient. Automotive Ads oferă o experiență îmbunătățită a utilizatorului, care comprimă procesul de cumpărare...

Servicii profesionale – eMAG prezintă 5 tendințe cheie din ecommerce care vor îmbunătăți experiența clienților în 2025 – Sinteza

eMAG prezintă 5 tendințe cheie din ecommerce care vor îmbunătăți experiența clienților în 2025 În contextul diversificării serviciilor și produselor disponibile în ecommerce, numărul românilor care își fac cumpărăturile online a crescut constant de la an la an, spun reprezentanții eMAG. Cel mai recent raport INS arată că...

Servicii profesionale – 55% dintre angajați se așteaptă la o mărire de salariu în 2025 – sondaj eJobs – Sinteza

28% dintre respondenți nu cred că vor avea parte de un salariu mai mare în 2025, iar 17% încă nu știu care sunt planurile angajatorului, din acest punct de vedere. Așteptările angajaților vin pe un fond în care doar 23% dintre aceștia sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de salariul...

Servicii profesionale – Lenovo România anunță cele 13 poziții disponibile în cadrul celei de-a 13-a ediții a programului de internship RISE UP – Sinteza

Programul de internship al Lenovo România este plătit și se desfășoară pe o perioadă de 3 luni (1 iulie – 30 septembrie 2025), iar în acest an sunt disponibile 13 poziții, printre care: AI Developer, Backend Software Developer, Frontend Developer, FullStack Developer (JavaScript), Product Engineer. „În fiecare an, programul...

Servicii profesionale – Sindicaliștii de la APIA consideră că evaluarea anuală impusă funcționarilor prin modificarea Codului Administrativ este o măsură abuzivă și cer stoparea...

Astfel, sindicaliştii solicită factorilor politici implicaţi „să stopeze această acţiune şi să se axeze pe rezolvarea problemelor reale ale sistemului public prin emiterea de acte normative coerente, clare, aplicate pentru fiecare sector în parte, astfel încât să nu se mai creeze confuzie în aplicarea acestora”. „Având în vedere propunerea...

Servicii profesionale – Marian Costache, SCREENYO: Experiențial stradal, cu interacțiuni elaborate, chiar multisenzoriale – Sinteza

Marian Costache, SCREENYO: Experiențial stradal, cu interacțiuni elaborate, chiar multisenzoriale După o călătorie de peste 1.000.000 de km parcurși pentru a promova mesaje publicitare prin OOH-Mobil pentru sute de clienți, Motion Vision Communication a trecut la o altă etapă în business, marcată și de un rebranding important. Decizia...

Servicii profesionale – Musette lansează colecția capsulă „Just a Girl” în colaborare cu Cleopatra Stratan – Sinteza

Musette lansează colecția capsulă „Just a Girl” în colaborare cu Cleopatra Stratan Musette, unul dintre cele mai apreciate branduri românești de încălțăminte și accesorii, anunță lansarea colecției capsulă „Just a Girl”, o colaborare exclusivă cu cântăreața Cleopatra Stratan.Noua colecție, inspirată de copilărie, creativitate și eleganță atemporală, celebrează feminitatea...

Servicii profesionale – MullenLowe România l-a numit pe Alex Petrescu în funcția de Creative Director și extinde parteneriatul cu Simina Leotescu în rolul de...

„Într-un peisaj competitiv în care excelența creativă și gândirea strategică setează constant sus așteptările partenerilor noștri de business, ne consolidăm echipa cu doi profesioniști de excepție, recunoscuți pentru valoarea și impactul lor în industrie. Alex și Simina formează o echipă cu expertiză de top și sunt extrem de...

Servicii profesionale – Schimbări de management la Asahi Europe & International, deținătorul Ursus Breweries. Un român preia funcția de CEO – Sinteza

Totodată, Constantinescu va deveni membru al Consiliului Executiv al AGH, cu sediul central în Tokyo. Românul a condus operațiunile locale ale Ursus Breweries și pe cele ale Dreher din Ungaria între 2019 și 2021, după care a preluat rolul de Managing Director pentru operațiunile Asahi Europe & International...

Servicii profesionale – pastel și Danubius Exim modelează viitorul industriei fiscale și comerciale românești printr-un parteneriat strategic, exclusiv – Sinteza

pastel și Danubius Exim modelează viitorul industriei fiscale și comerciale românești printr-un parteneriat strategic, exclusiv pastel, agenție românească de comunicare, integrată, și Danubius, liderul inovației fiscale din România de peste 30 de ani, anunță un parteneriat strategic pe termen lung, menit să consolideze poziția Danubius ca partener...

Servicii profesionale – Evoluția pieței muncii în 2024: Tendințe, provocări și adaptabilitatea angajatorilor – Sinteza

Piața muncii din România a traversat un an de stabilizare în 2024, conform Indexului Locurilor de Muncă realizat de OLX. Cu peste 560.000 de oferte postate pe platformă, numărul locurilor de muncă disponibile s-a menținut la un nivel similar celui din 2023, ceea ce reflectă o maturizare a pieței....

Servicii profesionale – MullenLowe România anunță numirea lui Alex Petrescu în funcția de Creative Director – Sinteza

MullenLowe România anunță numirea lui Alex Petrescu în funcția de Creative Director MullenLowe România își consolidează produsul strategic și creativ prin numirea lui Alex Petrescu în funcția de Creative Director și extinderea parteneriatului cu Simina Leotescu în rolul de Strategy Director pe conturile cheie ale agenției. Aceste...

Servicii profesionale – Simona Suman, VML: Accentul pe execuție și atenția la detalii sunt considerabil mai mari – Sinteza

Simona Suman, VML: Accentul pe execuție și atenția la detalii sunt considerabil mai mari Performanța creativă i-a adus o multitudine de premii prestigioase, inclusiv la Cannes Lions, The One Show, New York Fest, Eurobest, Golden Drum și ADC Europe. Printre triumfurile ei se numără Leul de Aur...

Stiri recente in domeniu

Economica.net

[wp_rss_retriever url=”https://www.economica.net/joburi-hr/feed” items=10″ excerpt=”0″ read_more=”true” credits=”false” new_window=”true” thumbnail=”false” cache=”12 hours” source=”false” icons=”false”]

Forbes

[wp_rss_retriever url=”https://www.forbes.ro/category/afaceri/media-si-entertainment/feed” items=10″ excerpt=”0″ read_more=”true” credits=”false” new_window=”true” thumbnail=”false” cache=”12 hours” source=”false” icons=”false”]

Portal HR

[wp_rss_retriever url=”https://portalhr.ro/actual/feed/” items=10″ excerpt=”0″ read_more=”true” credits=”false” new_window=”true” thumbnail=”false” cache=”12 hours” source=”false” icons=”false”]

Revista Cariere

[wp_rss_retriever url=”https://revistacariere.ro/category/leadership/piata-muncii-employment/feed/” items=10″ excerpt=”0″ read_more=”true” credits=”false” new_window=”true” thumbnail=”false” cache=”12 hours” source=”false” icons=”false”]
[wp_rss_retriever url=”https://revistacariere.ro/category/inspiratie/work-smart/feed/” items=10″ excerpt=”0″ read_more=”true” credits=”false” new_window=”true” thumbnail=”false” cache=”12 hours” source=”false” icons=”false”]

Ro Health Review

[wp_rss_retriever url=”https://rohealthreview.ro/feed/” items=10″ excerpt=”0″ read_more=”true” credits=”false” new_window=”true” thumbnail=”false” cache=”12 hours” source=”false” icons=”false”]

- Advertisement -studiu piata, analiza, publicitate, media, advertising

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!