Prime Batteries Technology, singurul producător de baterii din România, va ajunge cu unitatea de la Cernica (Ilfov) la o capacitate de 2,3 GWh anul acesta, de peste 10 ori faţă de capacitatea iniţială, fiind unica investiţie de acest tip din sud-estul Europei, arată informaţiile publicate de companie pe LinkedIn.
Următorul pas după producţia de baterii este reciclarea la nivel european astfel încât metalele folosite în realizarea acestora să nu părăsească piaţa comună, ci să devină încă o „zală“ în acest nou lanţ industrial, spune Adrian Polec, preşedintele Prime Batteries Technology, un business de 206 milioane de lei în 2023.
„Europa se confruntă cu o penurie de materii prime pentru producţia de baterii. Noi le achiziţionăm global, le integrăm în economia noastră, dar a lăsa aceste materii prime să părăsească piaţa unică este o greşeală. Ele pot fi reciclate şi astfel Europa va deveni mai puţin dependentă de importuri. Un sistem complet de producţie şi reciclare ar conserva valoarea adăugată, reduce dependenţa de furnizori externi şi ne-ar creşte competitivitatea“, a spus Polec, prezent la Bruxelles în cadrul unei reuniuni de nivel înalt axate pe strategia de dezvoltare a industriei auto, cu focus pe baterii şi materii prime critice. Săptămâna trecută, Prime a participat la Conferinţa de Securitate de München, fiind de altfel singura companie locală la acest eveniment.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

