Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, aflată în Brazilia, a vizitat și magazinul din São Paulo al Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România.
Evenimente
30 mai – Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie – Maratonul Energiei
13 iunie – Eveniment Profit Piața de Capital.forum – Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității – Ediția a IV-a; parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Cu o rețea globală extinsă, coordonată prin intermediul unor hub-uri de business deschise în SUA (care acoperă inclusiv Canada și teritoriile din regiune), Brazilia (care deservește țările din America de Sud), Dubai – UAE (care acoperă India și țările din Africa și Orientul Mijlociu), Regatul Unit al Marii Britanii (de unde este coordonată activitatea pentru 41 de țări din Europa), Alexandrion Group are planuri ambițioase acum pentru Japonia.
Alexandrion Group a anunțat recent că va deschide o firmă de distribuție în primul semestru al anului 2024 și explorează trei rute pentru a produce băuturi spirtoase în Japonia.
În luna august, Alexandrion Group a încheiat parteneriatul de distribuție, de lungă durată, cu William Grant & Sons (WGS), invocând incompatibilități cu WGS în ceea ce privește strategiile pentru piața locală și piețele regionale.
Înființat în 1994, Alexandrion Group are două unități de producție în România, în Rădăuți, județul Suceava, și Ploiești, județul Prahova, precum și birouri și filiale în Cipru, Brazilia, Grecia și SUA.
În 2022, Alexandrion Group achiziționat integral acțiunile Cavaway Ltd, o companie cu sediul ȋn Larnaca, Cipru, și operațiuni ȋn aceeași industrie.
În luna martie 2022, Nawaf Salameh și-a adus în afacere doi dintre cei trei fii, pe Antonio Salameh și Roberto Salameh, în posturi de vicepreședinte, odată cu mesajul că acest business va rămâne ȋntotdeauna ȋn familie, iar generațiile viitoare nu vor putea ȋnstrăina nicio parte din afacerea de familie.
Cum a anunțat Profit.ro, compania pregătește una dintre cele mai mari investiții străine din Grecia, o distilerie în Kavala, investiție care, numai în prima fază, ar trebui să atingă 35 de milioane de euro.
În 2018, grupul Alexandrion a primit avizul din partea autorităților americane pentru a construi prima sa distilerie din SUA, în orașul Carmel din statul New York, în cadrul unui proiect cu o investiție inițială de peste 40 de milioane de dolari. Distileria este programată să fie deschisă la finalul anului viitor, investiția finală putând atinge 120-130 milioane dolari.
În România, grupul a cumpărat, în 2017, și hotelul New Montana din Sinaia.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

