♦ Piaţa de electronice, electrocasnice şi bunuri IT resimte impactul inflaţiei record, astfel că mai creşte în volum doar din scumpiri, însă pe segmentul premium apetitul de consum e la cote record ♦ România şi ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est sunt cele care au cele mai mari creşteri de vânzări în acest segment, pe când statele bogate din Occident anunţă scăderi considerabile.
În primul trimestru din 2023, vânzările de bunuri electro-IT din segmentul premium au crescut cu 35% în România comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, acesta fiind al doilea cel mai bun ritm din Europa, după cel din Grecia. Podiumul este completat de Polonia, cele trei state fiind singurele unde vânzările din această nişă au un plus de peste 30%, conform datelor oferite de compania de cercetare de piaţă GfK.
Analizate la nivelul întregii Europe, cifrele arată evoluţii total diferite între est şi vest. Mai exact, în timp ce pieţele din regiunea ce cuprinde şi România anunţă creşteri importante de vânzări, cele din Occident sunt pe minus. Astfel, vânzările de televizoare, telefoane smart şi electrocasnice scumpe cresc în ţările mai sărace de pe Bătrânul Continent şi scad în cele bogate, în frunte cu Suedia, Marea Britanie, Elveţia sau Germania.
Datele GfK privind România sunt confirmate şi de jucătorii din domeniu.
„Conform studiilor pe care le-am efectuat recent, peste 50% dintre clienţi îşi bazează decizia de cumpărare pe preţ. În 2020, procentul era de sub 35%. Este vizibilă aplecarea spre eficienţă şi nevoie, în dauna confortului. Cu toate acestea, în produsele hi-tech (smartphone-uri scumpe, console, televizoare OLED) clienţii sunt dispuşi să investească mai mult“, spune Dragoş Sîrbu, directorul general şi acţionarul minoritar al retailerului electro-IT Flanco, al doilea cel mai mare jucător din piaţă.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).