♦ Americanii au ieşit treptat după 2022 din domenii cheie din România, precum producţia auto şi exploatarea gazelor din Marea Neagră. Dar rămân în altele ♦ În ultima săptămână a existat o schimbare puternică în discursul oficialilor Statelor Unite referitor la Europa, iar vicepreşedintele JD Vance „a luat în vizor“ România. Preşedintele SUA Donald Trump a ameninţat că va impune taxe vamale asupra produselor din UE şi că va retrage garanţiile de securitate pentru continent. Mai mult, vicepreşedintele SUA a cerut, de asemenea, încetarea izolării politice a extremei drepte cu doar o săptămână înainte de alegerile federale din Germania, unde partidul Alternativa pentru Germania (AfD) este de aşteptat să obţină un rezultat istoric.
„Economia reacţionează la orice semnale de incertitudine, de schimbare de paradigmă şi este de previzibilă prudenţă faţă de perspectivele economice în perioada următoare“, spun oficialii AmCham, Camera de Comerţ Americană, una dintre cele mai vocale organizaţii care au susţinut creşterea economică a României, menţinerea sa pe parcursul euro-atlantic, dar şi atragerea de investiţii pe plan local.
Spre exemplu, la final de decembrie 2024 investitorii americani reuniţi în AmCham România îşi exprimau îngrijorarea faţă de măsurile fiscale anunţate de guvern în mod inopinat, dar şi faţă de termenul imediat de implementare a acestora.
În ultimii cinci ani, AmCham a semnalat în mod sistematic deprecierea indicatorilor macroeconomici, riscurile asociate şi nevoia unor măsuri de substanţă care să restabilească echilibrul fiscal şi să sprijine creşterea economică. Suplimentar, la acea vreme oficialii AmCham spuneau că observă suprapunerea semnelor unei crize economice mondiale cu situaţia internă atipică, factori care amplifică gradul de incertitudine resimţit la nivelul companiilor din Romania, indiferent de industria, dimensiunea sau originea acestora.
Ce planuri au acum companiile americane cu privire la activitatea din România?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

