♦ Finanţările pentru zona de servicii, care au o pondere mare faţă de alte sectoare creditate de bănci, reprezentând 25,6% din soldul total al creditelor acordate, au avut un avans anual de circa 9%.
Agricultura, construcţiile, industria şi administraţia publică sunt sectoarele care şi-au păstrat elanul în ceea ce priveşte soldul finanţărilor acordate de băncile locale, ajungând la finalul lunii iulie 2023 la ritmuri de creştere anuale de peste 10%, iar în cazul construcţiilor peste 15%, comparativ cu finalul lunii iulie 2022, potrivit datelor publicate de BNR. Pe de altă parte, se observă o diminuare a ritmului de creştere faţă de evoluţia de la finalul lunii iunie 2023, când creşterile anuale erau de două cifre, ajungând aproape de 20% în unele cazuri.
Sectorul agriculturii, o zonă care a fost urmărită de băncile comerciale, dar şi de Uniunea Europeană prin intensificarea programelor de creditare sectorială, a depăşit pragul de 30 mld. lei şi a ajuns la un sold al finanţărilor bancare de 30,7 mld. lei la finalul lunii iulie 2023, consemnând un avans de 11,6% faţă de finalul lunii iulie 2022. Dar ponderea soldului finanţărilor acordate de bănci agriculturii se află în continuare sub 5% din creditele totale, în ciuda unei creşteri treptate de-a lungul ultimilor ani, la finalul lunii iulie 2023 ponderea creditelor pentru agricultură fiind de 4,9%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

