♦ Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut cu 8,1% la şapte luni din an, an/an, în vreme ce avansul lunii iulie faţă de iunie a fost de 1,8% ♦ Situaţia sugerează că populaţia nu se teme de anunţata perioadă dificilă de după alegeri, când vor creşte taxele, şi este îndreptăţită să o facă atâta vreme cât ceea ce vede în jur e că salariile cresc cu mult peste inflaţie, pensiile cresc, iar creditele bancare sunt accesibile.
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a crescut cu 8,1% pe volum la şapte luni din 2024, alimentată puternic de consumul de produse nealimentare, care a înregistrat un plus de 13%.
Această creştere a consumului, puternică încă de la început de an (6,4% în T1 şi 9,9% în T2, an/an), i-a pus pe o pistă falsă pe economişti, inclusiv pe cei din guvern şi de la BNR. Pentru că această creştere nu s-a văzut în evoluţia PIB care, în S1, a avansat cu doar 0,7% spre consternarea celor care pariaseră pe o creştere de 3%. Consumul a crescut puternic, dar pe seama importurilor şi nu a ofertei interne. La şase luni din 2024, importurile au crescut cu 1% însă exporturile României au scăzut cu 2,4%. În iunie importurile au crescut cu 5%, iar exporturile cu doar 0,1%.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

