♦ Primul supermarket fără deşeuri a fost deschis la Londra în anul 2007, potrivit site-ului zerowastelifestylesystem.com. ♦ Astfel de magazine antrenează şi investiţii din partea producătorilor de ambalaje, care vin cu idei de ambalare cu posibilitatea de a fi reutilizate. Pe harta României există astăzi douăzeci de magazine zero waste, adică acele locuri în care produsele pot fi cumpărate exclusiv vrac, fără a fi necesară risipa de ambalaje. Asemenea magazine sunt o soluţie pentru limitarea consumului de plastic, într-o perioadă în care companiile şi cetăţenii devin tot mai preocupaţi de impactul lor asupra mediului. „Aceste magazine încurajează obiceiuri sustenabile şi responsabile faţă de mediul înconjurător. Un magazin zero waste este un loc unde se vând produse care au un impact minim asupra mediului înconjurător. Aici vei găsi produse vrac, fără ambalaje din plastic sau cu ambalaje reutilizabile, precum şi alternative ecologice la obiectele de uz zilnic, pentru a reduce cantitatea de deşeuri generate“, explică Ana-Maria Olteanu, reprezentant al magazinului Zero Waste din Bucureşti, singurul de acest gen din Capitală.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).