♦ Grupul austriac are în plan să renoveze complet hotelul şi să îl redeschidă în 2027 sub brandul The Julius Bucharest ♦ Hotelul ar urma să aibă circa 158 de camere.
Familia austriacă Meinl, care deţine Julius Meinl, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cafelei premium şi care deţine fabricile Kandia şi Heidi din România, intră pe piaţa hotelieră locală prin achiziţionarea hotelului Ambasador din Bucureşti, aflat pe bulevardul Magheru, de către compania Julius Meinl Living, parte din grupul Julius Meinl.
Achiziţia a fost realizată în două etape. Julius Meinl Living a achiziţionat prima dată Ambasador SA, care deţinea jumătate din proprietate şi care activa drept hotel, iar cea de-a doua etapă a fost achiziţionarea de către Ambasador SA a celeilalte părţi a clădirii, care era deţinută separat. „Pentru a ne asigura că oferim servicii la standarde tot mai înalte şi pentru a îmbunătăţi experienţa pe care o oferim oaspeţilor noştrii, am luat decizia de a întrerupe activitatea hotelului începând cu data de 07.03.2024. Împreună cu noul acţionar întregul imobil Hotel Ambasador va fi supus unui amplu proces de modernizare astfel încât să venim în întâmpinarea solicitărilor dumneavoastră la un nivel al serviciilor conform tendinţei din piaţa turistică“, se arată într-un anunţ de pe site-ul hotelului.
Grupul austriac are în plan să renoveze complet hotelul şi să îl redeschidă în 2027 sub brandul The Julius Bucharest. Hotelul are o suprafaţă de 12.600 de metri pătraţi şi va avea circa 158 de camere şi apartamente de lux.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).