Retail – Fermele de familie, oportunitate sau limitare pentru agricultura românească? România are aproape 3 milioane de ferme şi 93,5% sunt de familie, dar au o putere economică mică. Cum poate fi crescută puterea lor? – Sinteza

Fermele de familie sunt mai sustenabile şi mai „verzi“, aliniindu-se cu direcţiile de dezvoltare dorite de Uniunea Europeană, şi ar putea contribui la dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare.
♦ „Ferma de familie are obiectivul să aducă bunăstare familiei şi nu neapărat să ajungă la o anumită cotă de piaţă sau să facă industrial produse“. România are 2,89 milioane de exploataţii agricole, dintre care 93,5% sunt considerate ferme de familie, conform datelor Eurostat. Astfel, cu cel mai mare număr de ferme de familie din Uniunea Europeană, agricultura românească contribuie cu doar 5% la valoarea adăugată a agriculturii UE, mult sub nivelul unor ţări precum Germania, care, cu un număr total de 260.000 de ferme, contribuie cu 14%.
„Ferma de familie are obiectivul să aducă bunăstare familiei şi nu neapărat să ajungă la o anumită cotă de piaţă sau să facă industrial produse. Ferma de familie nu este despre profit şi impact economic în agricultură“, explică Florin Constantin, fondatorul Agxecutive, o companie de consultanţă în agrobusiness. Însă, el subliniază că aceste ferme de familie din România sunt, în mare parte, mici şi au o putere economică limitată, astfel că multe dintre ele nu susţin un trai decent pentru familiile implicate, aşa cum se întâmplă în vestul Europei. Pentru a deveni economic viabile, fermele de familie din România ar trebui să atingă o anumită dimensiune şi să diversifice producţia, este de părere Florin Constantin. De exemplu, în Transilvania, o fermă mixtă, care combină cultura cerealelor cu creşterea animalelor pe o suprafaţă de 20-30 de hectare, poate oferi un trai decent unei familii. În cazul unei ferme de ce­reale, aceasta ar trebui să aibă cel puţin 50 de hectare pentru a genera un profit net de aproximativ 500 de euro pe hectar, ceea ce ar asigura un venit suficient pentru o familie de-a lungul unui an.

În România, a mai spus Florin Constantin, fermele de familie sunt identificate, de obicei, pe baza suprafeţei terenului exploatat şi a subvenţiilor primite, fără a se asigura că sunt implicate famiile în această activitate, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene. „Problema funda­mentală este că nu garantează nimeni că aceste exploataţii agricole sunt ferme de familie. Există o definiţie europeană a fermei de familie, care spune că trebuie să fie implicat mai mult decât un membru din familie, să fie o activitate full time etc, pe care noi în România nu o avem“, a precizat analistul. În multe cazuri, spune el, proprietarii închiriază terenurile altor fermieri sau prestatori de servicii agricole, ceea ce reduce legătura directă a familiei cu exploatarea agricolă. Însă, există şi exemple de ferme de familie care funcţionează bine. De exemplu, Legume Verzi, afacere care a avut startul în 2020, prin livrarea de legume la domi­ciliu, s-a extins în direcţia procesării, trecând la sucuri şi zarzavaturi. Corina Hodorogea, cofondatoare, Legume Verzi, a valorificat, împreună cu soţul său, legumele din grădina părinţilor săi. De altfel, specialiştii din do­meniu mai spun că în mediul rural, dacă ai câteva găini şi o grădină, poţi trăi mai bine decât un orăşean. Apoi, aceste ferme de familie sunt mai sustenabile şi mai „verzi“, aliniindu-se cu direcţiile de dezvoltare dorite de Uniunea Europeană, şi ar putea contribui la dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare. ZF a arătat recent cum în Germania fermele de familie sunt susţinute de marii retaileri să îşi vândă produsele, lucru care nu se întâmplă şi în România. În reţeaua Rewe, care deţine pe plan local Penny, con­su­matorii germani găsesc ouă de la micii pro­du­cători din zonă şi pot cumpăra câte doresc, la bucată, model care menţine preţul mic al oului, dar şi diversitatea de produse. În România, retailerii au o ofertă restrânsă de raft şi vând ouă de la branduri mari în ambalaje de minimum patru ouă. Un astfel de model încurajează fermele mici, de familie, dar susţine şi politica UE „Farm to Fork“, un model în care produsele care ajung la consumator vin de la o distranţă de cel mult 50 de kilometri.