În urmă cu cinci ani, Auchan punea bazele unui program de filiere proprii, în centrul căruia se aflau câteva obiective strategice: produse românești de o calitate superioară, cultivate și obținute cu respect față de consumul de apă și de bunăstarea animalelor, încurajarea unei agriculturi sustenabile și regenerative, trasabilitate controlată, de la sămânță până la raft. În categoria de fructe și legume proaspete, proiectul a fost accelerat în mod deosebit în perioada 2021-2023, departamentul de achiziții al companiei reușind să identifice și să atragă noi parteneri pentru consolidarea unui portofoliu consistent de articole.
“Sub eticheta Cultivăm ce e mai bun!, am dezvoltat până în prezent 62 de referințe, în diverse categorii. În segmentul de fructe și legume amintim: miez de nucă, roșii, cartofi, ceapă, usturoi, cireșe, vinete, mere, pere, afine și altele spune Gabriel Borozan, Business Unit Director Fructe & Legume Auchan. L-am invitat pe reprezentantul Auchan să ne prezinte evoluția proiectului de filiere din ultimii patru ani, principalii piloni ai acestuia, precum și beneficiile oferite producătorilor locali colaboratori. Invitatul nostru are o experiență de 21 de ani în achizițiile de fructe și legume proaspete, fiind martor, dar și actor în evoluția unuia dintre cele mai dinamice sectoare din România: legumicultura și pomicultura.
Ne apropiem de încheierea anului și vreau să vă invit să punctăm, pe scurt, obiectivele departamentului pe care îl conduceți. Cum a fost 2023, dar 2024? Ce v-ați propus pentru 2024 din punct de vedere cifră de afaceri, proiecte noi de dezvoltare ș.a.?
Acest an nu a fost lipsit de provocări, din aprilie-mai a fost cald, iar sezoanele de producție au fost ușor perturbate. În 20 de ani de experiență nu îmi aduc aminte să existe pe piață ardei gras Bianca în mai, deci produsele au venit mai devreme, dar s-au și terminat mai devreme. Apoi, sezonul a fost marcat de o secetă puternică. Din septembrie 2024, lucrurile s-au mai stabilizat. După un an 2023 foarte bun, cu rezultate excelente la nivel de cifră de afaceri, departamentul pe care îl coordonez reușind chiar să își depășească obiectivele propuse, era normal să ne setăm progresii ambițioase și pentru 2024. Mai avem mai puțin de trei luni până la încheierea anului și pot să spun că suntem pe traiectoria corectă. Avem mari speranțe că și în 2024 ne vom atinge obiectivele de cifră de afaceri, pentru că în primele nouă luni ale anului această creștere a existat.
Apoi, pentru proiectul nostru strategic, Filierele Auchan, în 2024, în categoria de fructe și legume, cuvântul-cheie a fost consolidare. Nu am venit cu filiere noi, pentru că în ultimii ani am făcut niște salturi imense în acest proiect și atunci lucrurile trebuiau consolidate, trebuiau așezate. Când m-am alăturat echipei Auchan, în 2020, departamentul nostru avea 17-18 repere deja dezvoltate, unele performau destul de bine, altele mai puțin. Pur și simplu erau primii pași în acest proces de construcție. Am început să evaluăm, ne-am dat timpul necesar să reflectăm la ce trebuie să facem, am renunțat la câteva articole, ne-am făcut temele foarte bine și în 2021 am împins lucrurile înainte. Am căutat parteneri noi, ne-am gândit la produse care să aibă sens pentru filiere noastre și din 12 referințe am ajuns la 35, așadar, un salt foarte mare, cu creșteri mari de cantități. Dar nu ne-am lăsat, am continuat în 2022 să ne pregătim pentru 2023 și de la 35 de referințe am crescut la 62, cifră ce include atât produse pe care le comercializăm vrac cât și articolele ambalate. De ce vrac? Pentru că vânzarea în legume-fructe este aici, iar în mintea noastră a fost să dezvoltăm cât mai multe produse în zona în care există și cea mai mare cerere. Iarăși, creșterile au fost foarte importante. Și atunci am decis ca în 2024 să stabilizăm, să optimizăm ceea ce am dezvoltat din punct de vedere performanță, calitate, soiuri, procese mai ales, pentru că și pentru producători și pentru noi era un demers nou. Pe alocuri, acest demers i-a speriat puțin pe producători. Veniți în fermă să controlați, să vedeți cum irig, ce tratamente folosesc, ce condiții de muncă au angajații? Nu pot să neg, a existat o anume reticență. Așadar, anul acesta ne-am gândim la cum putem să îmbunătățim lucrurile din perspectiva calității, a soiurilor, cum putem găsi hibrizi mai gustoși, mai savuroși, mai rezistenți, cu mai multă viață la raft ș.a. Concluzionând, cifrele sunt cu plus atât la nivel cantitativ, cât și în valoare. Și din partea clienților și din partea producătorilor parteneri reacțiile sunt bune și sunt bucuros să văd astăzi că mulți alți producători au aflat de proiect și vin să ne întrebe cum să devină furnizor.
Mai exact ce înseamnă Filiere Auchan, care este conceptul acestui program?
Filierele Auchan, nu doar cele de legume-fructe, se bazează pe patru piloni importanți. Primul dintre ei este satisfacția consumatorilor. Vrem să le oferim celor care ne trec pragul magazinelor produse românești cu gust autentic, culoare, prospețime, trasabilitate. Apoi, un produs nu poate să fie de filieră dacă nu respectă mediul și bunăstarea animalelor. Încercăm, prin acest proiect să producem mai sustenabil, să reducem cantitatea de pesticide, consumul de apă și de energie, să aducem bio diversitate, să ne îndreptăm, ușor-ușor, spre agricultura regenerativă.
Un alt pilon pe care se bazează filierele noastre este cel economic. Ne-am propus să oferim producătorilor un parteneriat durabil și transperent. Este important ca un fermier să poată să reia activitatea și ciclul de producție și la anul, adică activitatea lor să fie sustenabilă. Când trag linie după o campanie, fermierii din program trebuie să aibă resursele necesare să facă investiții și să înceapă noul an de producție.
Al patrulea pilon, la fel de important pentru noi, este cel social: respectul pentru lucrători. Există un cod de etică Auchan pe care îl prezentăm producătorilor din program. Ne dorim ca fermerii să creeze noi locuri de muncă pentru oamenii din satele și comunele apropiate, iar aceștia să beneficieze de condiții bune de muncă: o cantină unde să mânânce, dușuri și condiții decente de lucru ș.a. Sunt audituri în direcția aceasta, sunt controale periodice, în fiecare nou an aceste procese se reiau. Așadar, sumarizând, susținem prin aceste Filiere Auchan agricultura sustenabilă, regenerativă, și aducem la raft cât mai multe produse românești.
Pentru raionul de fructe și legume, ce produse / game de articole ați dezvoltat sub eticheta Filiere Auchan – Cultivăm ce e mai bun?
În prezent, categoria cea mai dezvoltată este cea de tomate, unde avem foarte multe articole de filieră la raft, atât vrac, cât și ambalate. Tot în categoria legumelor, mai avem cartofii la 2,5 kg, ceapă ambalată la 1 și 2 kg, morcovi ambalați la 1 kg, țelină rădăcină sau vinete. Vânăta este un produs care a performat foarte bine în 2024 și de care suntem mândri. În zona de fructe, cu o cotă importantă, aș menționa merele și fructele roșii, categorie în care le-am dezvoltat aproape pe toate (afine, zmeură, căpșune, mure). Mai avem prunele, însă, din păcate, 2024 a fost un an dificil pentru producția de prune și nu am putut să profităm din plin de acest produs. Am mai lansat nucile în coajă, un proiect foarte frumos, sunt produse cu un gust senzațional, gustul nucilor din copilărie. Aș mai aminti varza murată și probabil că, în curând, vom avea rădăcinoase la caserolă de 300 de grame (păstârnac, pătrunjel).
Cum arată un top trei cele mai performante produse de filieră, în categoria de fructe și legume?
Majoritatea performează foarte bine, suntem mulțumiți de proiectele dezvoltate. Într-un top trei aș aminti tomatele, luate în ansamblu, sau cartoful, unde am dezvoltat deja patru referințe diferite (pentru fiert, pentru copt etc.). Vindem aceste articole pe o perioadă destul de lungă, de regulă din iulie până la sfârșit de februarie, iar asta are strânsă legătură cu performanța produsului. Aș mai aminti afinele la 500 g, chiar și nucile, unde văd un potențial foarte mare de creștere, pentru că plantația producătorului este în primii ani de rod.
Componenta de preț este un pilon important în strategia Auchan. Produsele de filieră au o anumită poziționare, sunt produse de prim preț, în ce segment sunt poziționate?
Nu am gândit aceste produse ca fiind de prim preț pentru că astfel am pune o presiune foarte mare pe producători, iar acea componentă economică de care am vorbit puțin mai de devreme nu ar mai avea sens. În schimb, dorim să fim bine poziționați vs alte articole din piață, să oferim consumatorilor un raport calitate- preț foarte competitiv, dar mai ales încredere. Trebuie să existe un echilibru. Spuneam că această construcție de filiere prespune un caiet de sarcini, mai puține pesticide, un consum responsabil de energie, condiții decente de muncă, iar toate acestea vin cu niște costuri în spate. Noi nu am pus presiune sub nicio formă pe producători. Ce am făcut în schimb a fost să agreăm și să implementăm niște promoții foarte bune, cu rezultate excepționale. Chiar acum când vorbim avem o promoție la cartof, la cel mai mic preț din piață care nu cred că va mai fi atins curând de un alt retailer, cu niște volume desfășurate foarte bune. Am avut anul acesta patru promoții la vinete, cu rezultate foarte bune, iar asta înseamnă că producătorul a avut încredere în noi că putem să creștem volumele. Prioritatea mea este să rămânem atenți la prețuri, pentru că deja ponderea produselor de filieră în raioanele noastre crește foarte mult și atunci trebuie să fim atenți la imaginea de preț pe care o avem. Cum facem asta? Prin volumele achiziționate și prin menținerea unui dialog deschis cu producătorii.
Cum arată un profil al producătorului partener în Filiera Auchan, ce condiții minime trebuie să îndeplinească acesta și care sunt provocările?
În categoria de care răspund, cel puțin, ne uităm în primul rând la producătorii cu care lucrăm deja. Trebuie să avem un istoric în spate și, împreună cu colegi mei, evaluăm performanțele acelui producător pe mai multe paliere, inclusiv rata de livrare, retururile ș.a. Apoi, dacă lucrurile stau bine aici, începem să ne uităm și la alte criterii. Certificarea Global G.A.P este una dintre condiții. Spre bucuria noastră, în ultima vreme, pe piață sunt din ce în ce mai mulți producători care au înțeles beneficiile acestei certificări. Apoi este clar că un potențial partener trebuie să aibă în spate o structură de organizare, altfel nu va face față, chiar și în agricultură, timpurile în care un om se ocupa de toate au trecut. Mergem în audit, stabilim un caiet de sarcini, dar punctul de plecare este o bună relație comercială existentă cu acel producător. Provocări apar, sunt inevitabile, dar când avem un furnizor nou, îi dăm timp, îi oferim câteva săptămâni de flexibilitate maximă pentru a se așeza și a vedea cum funcționează lucrurile. Partenerii învață și își fac apoi propriile reglaje pentru optimizarea proceselor.
Care sunt beneficiile pe care le au fermierii în programele Filiera Auchan?
Stabilitate și prețuri corecte pentru munca lor. Se pot concentra pe producție, pe calitate, au o piață de desfacere sigură. Un fermier știe că o investiție făcută mâine îi va aduce rezultate poimâine. Avem furnizori cu care lucrăm încă de la început pe aceste filiere, ei se bazează pe noi, și-au construit creșterea pe ceea ce stabilim de comun acord. Cu siguranță am câștigat încrederea producătorilor, oamenii au văzut angajamentul Auchan la cel mai înalt nivel al companiei. În prima parte a anului am organizat prima ediție a Convenției Filierelor Auchan, eveniment în care am comunicat planurile de dezvoltare pe termen lung și angajamentele noastre. Astăzi, avem multe solicitări din partea lor.
În final, un mesaj pentru producătorii interesați să se alăture acestui program
Ușile sunt deschise și pentru alți producători. Este adevărat că nu toți furnizorii care vin spre noi vor fi listați, trebuie să plecăm de la nevoile noastre, dar și ale partenerilor actuali, nu vrem să canibalizăm producătorii aflați deja în program, pe anumite categorii. În permanență, căutarea activă reprezintă succesul în achiziții, iar eu sunt preocupat de această căutare.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).

