Banking & Servicii financiare – Sorin Pâslaru, ZF: Dacă în America PIB per capita este de zece ori mai mare decât în judeţul Iaşi, de ce la MGM, în Las Vegas, micul dejun e mai prost de zece ori decât la Internaţional în Iaşi? – Sinteza

Revista The Economist de săptămâna trecută, cel mai influent săptămânal de business din lume, face un portret special economiei americane aflate, spun jurnaliştii britanici, într-un moment de maximă înflorire.

Astfel, GDP-ul Americii a crescut în ultimii 30 de ani mai repede decât în zona euro, Asia de Sud-Est şi restul lumii, astfel încât în prezent SUA deţine 50% din PIB-ul total al G7, faţă de 40% în 1990.

G7 este grupul celor mai industrializate ţări ale lumii, care include SUA, Marea Britanie Canada, Germania, Franţa, Italia şi Japonia.

PIB per capita a crescut în SUA mai repede decât în toate aceste ţări, astfel încât acum este cu 30% mai mare decât în zona euro şi cu 60% mai mare decât în Japonia.

Însăşi China, care a crescut constant din 1990 încoace cu rate mult mai mari decât în SUA, a pierdut în viteză după pandemie, în timp ce America a urcat necontenit.

Potrivit datelor de pe hârtie, America trăieşte cele mai bune clipe ale sale din ultimele decenii.

Paradoxal, în acelaşi timp, Statele Unite, aflate în pragul alegerilor, sunt din 2016 încoace, anul alegerii lui Trump, scena celei mai divizate societăţi, în care o mare parte a populaţiei este nemulţumită de situaţia economică şi se exprimă la vot sau chiar prin gesturi extreme cum a fost asaltul asupra Capitoliului.

Gradul de nemulţumire în societatea americană este la cote maxime, apreciază tot ziarele britanice sau americane, iar în funcţie de orientare, fiecare parte vede altă cauză.

Cert este că mulţi dintre cei care se întorc din America spun că în marile oraşe precum San Francisco, Atlanta sau Los Angeles infracţionalitatea este în creştere uriaşă şi numărul de homeless de pe străzi este uimitor.

Profesori plecaţi să-şi facă doctoratul în America în urmă cu 25 de ani, mărturisesc că pe an ce trece, pur şi simplu centrele oraşelor sau metroul sunt abandonate.

Infracţiunile mărunte precum furturile din magazine în San Francisco sau Los Angeles sunt atât de numeroase încât s-a preferat să fie pur şi simplu dezincriminate, iar cei care intră şi se „aprovizionează” să fie lăsaţi să plece cu ce vor, ca să nu se ajungă la conflicte cu victime.

Ai spune că da, aceasta este o situaţie pentru o minoritate, însă te întrebi unde este această bogăţie când la cel mai mare hotel din Las Vegas, MGM Grand, primeşti la micul dejun, aflat la o mare conferinţă internaţională de software, două trunchiuri de con dintr-un praf galben numite omletă, nişte dulciuri uscate drept pâine, care aparent ar fi fost nişte croissante, iar în loc de lămâie în ceai, un plic galben cu o zeamă nedefinită.

Mii de invitaţi, manageri de companii, specialişti IT cu salarii de sute de mii de dolari pe an, acceptau fără crâcnire o situaţie de tip Kafka.

Te intrebi în astfel de momente la ce folosesc toate aceste sisteme software RPA şi AI, dacă omleta este un praf necomestibil şi pâinea este din carton dulce.

Lumea trece prin schimbări geopolitice seculare, dar nu trebuie să te uiţi pe hărţi şi să cunoşti geostrategie ca să vezi când lucrurile sunt în neregulă, ci este suficient când mergi pe străzi, să guşti, să miroşi şi să stai de vorbă cu oamenii.

Tot în această săptămână, în acelaşi săptămânal The Economist, Republica Moldova, adică Moldova de peste Prut cum spunem noi, a avut un sfert de pagină dedicată, ceea ce probabil nu s-a mai întâmplat până acum şi nici nu se va mai întâmpla încă mulţi ani de acum încolo în această revistă.

Spre surpriza multora, referendumul privind aderarea la UE, despre care se presupunea că va trece cu cel puţin 60-65%, nu a avut decât o foarte fragilă majoritate, de 50,4%.

Nu se ştie câţi din aceştia au votat sau au votat DA la referendum, pentru că numărul total de voturi DA a fost de circa 750 000.

Dincolo de propaganda de la est, este vorba aici de o neîncredere privind un model de dezvoltare.

Prezent ieri la o conferinţă Aspen la Bucureşti, Marcin Prusak, managing director al Băncii de Dezvoltare Poloneze, cu active de 50 de miliarde de euro, spune că banca a fost înfiinţată în momentul în care statul polonez a realizat în criza financiară din 2008-2009, că băncile poloneze deţinute de multinaţionalele bancare au vulnerabilizat economia poloneză prin decizia lor de a retrage depozitele din Polonia către sediile centrale, către băncile mamă. „Atunci am hotărât ca cel puţin jumătate din sistemul bancar polonez să fie în mâini poloneze, fie de stat sau private. Avem o problemă cu lipsa de implicare a sistemului bancar în economie, pentru că ponderea creditelor în PIB este de doar 35% în Polonia, de trei ori mai redusă decât media UE, aşa că am decis noi, printr-o bancă a statului să ne luăm misiunea de a finanţa companiile mici şi mijlocii”, a spus Marcin Prusak.

După ce Polonia a privatizat masiv în anii ‘90, acum constată că băncile nu se implică suficient în economie.

Strategia ar fi ca prin bănci finanţate de stat, banii să ajungă la atreprenori, care să dezvolte zonele insuficient dezvoltate. Dar va fi poate peste 20 de ani, când aceste companii nu se vor duce în aceste zone pentru că, nu-i aşa, sărăcia nu-i rentabilă, aşa cum s-a demonstrat până acum că sărăcia nu-i bancabilă? Vom vedea.

Prezentă la aceeaşi conferinţă, cercetătoarea Dora Piroska, profesor asociat la Central European University, Vienna, a spus că Europa Centrală şi de Est ar trebui să uite de modelul dezvoltării prin tracţiunea pieţelor financiare, pentru că economiile din această zonă sunt divizate între partea controlată de multinaţionale, care se finanţează pe pieţele de origine, şi companiile mici şi mijlocii cu capital local, care sunt prea mici ca să apeleze la finanţări pe Bursă prin acţiuni sau obligaţiuni.

„Uitaţi de piaţa unică bursieră despre care se tot vorbeşte, aici singura soluţie este finanţarea bancară”, a spus Piroska.

Rar vezi la o conferinţă în România oameni care să pună sub semnul întrebării tot ce ni se cântă ca modele de dezvoltare, dar la sfârşitul zilei avansul este zero, datoriile cresc şi deficitele explodează. Aproape că te întrebi dacă nu cumva aceste modele se opresc pe Wall Street şi în City-ul londonez, care drenează toţi banii lumii.

Cum au ajuns polonezii să creadă că o bancă de stat, cu active de 50 mld. euro, este salvarea pentru a ţine devoltarea economiei la un ritm cât mai înalt?

Oare a venit momentul să ne uităm fiecare la ce avem cu adevărat valoros în curtea noastră? Cum de un mic dejun la Hotelul Internaţional din Iaşi, nu mai vorbim de Chişinău, dintr-o regiune a Europei despre care se spune că este cea mai săracă, este de zece ori mai gustos decât la Las Vegas, unde IT-iştii lumii vin să-şi prezinte cele mai performante instrumente de optimizare şi robotizare a afacerilor. La ce este bună robotizarea şi automatizarea dacă nu creează o viaţă mai bună pentru cetăţeni? 

Cât mai reflectă PIB per capita viaţa mai bună şi unde este până la urmă această viaţă mai bună?

„Cred că Europa Centrală şi de Est trebuie să-şi găsească propriul drum, să vadă ce este benefic pentru ea şi să-şi susţină argumentele la Bruxelles”, a încheiat Dora Piroska de la Viena.