Gheorghe Lămureanu, Agroterra: Plantele erau mai bine dezvoltate anul trecut, pentru că nu am avut ger şi nu au fost în repaos vegetativ nici măcar o săptămână. Totuşi, gerul de anul acesta opreşte atacul şoarecilor, al bolilor şi al dăunătorilor.
Zăpada nu a stat prea mult în sud-estul ţării şi nici în toamnă nu au fost suficiente ploi care să asigure aportul de apă necesar bunei dezvoltări a culturilor de grâu, orz şi rapiţă, astfel că soluţia fermierilor pentru a-şi duce treaba până la capăt, în contextul schimbărilor climatice, este investiţia în irigaţii. În Dobrogea, polul secetei, dacă acum zece ani nu se iriga deloc, anul acesta se aşteaptă ca suprafaţă totală amenajată pentru irigaţii să ajungă la 30.000 de hectare.
„Anul acesta dezvoltarea irigaţiilor e mult mai frumoasă decât cea de anul trecut în Dobrogea. Se vor mai amenaja cel puţin 10.000-12.000 de hectare în judeţul Constanţa, din proiectele pe care le cunosc eu. Se va ajunge la o suprafaţă irigabilă de 30.000 de hectare. Acum zece ani nu irigam nimic, aşadar 30.000 de hectare e o suprafaţă importantă. Ar fi putut merge şi mai bine lucrurile dacă instituţiile statului ar funcţiona corect şi nu ar trebui să aştepţi 6-7 luni pentru un aviz sau o autorizaţie“, a spus pentru ZF Gheorghe Lămureanu, proprietarul companiei Agroterra.
Compania sa exploatează aproximativ 1.500 de hectare aflate în arendă şi în proprietate, pe care cultivă grâu, orz, orzoaică, rapiţă, floarea-soarelui şi porumb, dar produce şi sămânţă de grâu şi de orz pe raza comunelor Agigea, Topraisar-Potârnichea, Bărăganu-Straja şi Techirghiol.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).