Alexandrion, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase şi unul dintre cel mai mari jucători de pe piaţa de vinuri, parte a Nawaf Salameh Family Office, l-a numit pe Jason Wischhoff în funcţia de managing director, responsabil pentru conducerea proiectelor de ospitalitate şi franciză ale grupului. Având o carieră de peste 20 de ani în industria ospitalităţii, Jason Wischhoff a deţinut de-a lungul timpului funcţii de conducere în companii de profil de renume internaţional. Înainte de a se alătura Alexandrion Group, el a fost Director de Dezvoltare la Cycas Hospitality, unde a contribuit la extinderea afacerii în Europa.
Anterior, a ocupat funcţia de Vicepreşedinte de Dezvoltare la Accor Group, unde a fost responsabil pentru extinderea prezenţei grupului în Marea Britanie şi Irlanda. De asemenea, a deţinut funcţii de conducere la Dream Hotel Group EMEA (parte din Hyatt) şi Wyndham Hotels & Resorts. În noul său rol, Jason Wischhoff va supraveghea dezvoltarea şi implementarea iniţiativelor strategice menite să îmbunătăţească serviciile de ospitalitate ale grupului şi să extindă reţeaua sa de franciză.
„Sunt onorat să mă alătur unui grup de companii cu o istorie atât de bogată şi un angajament puternic faţă de excelenţă. Aştept cu nerăbdare să-mi folosesc experienţa în sectorul ospitalităţii pentru a impulsiona creşterea, inovaţia şi calitatea în cadrul proiectelor noastre de ospitalitate şi franciză”, spune Jason Wischhoff. Grupul Alexandrion are peste 100 de firme, din care 30 în România, fiind o reţea globală extinsă, coordonată prin intermediul unor hub-uri de business deschise în SUA (care acoperă inclusiv Canada şi teritoriile din regiune), Brazilia (care deserveşte ţările din America Latină), Dubai – UAE (care acoperă India şi ţările din Africa şi Orientul Mijlociu), Regatul Unit al Marii Britanii. De asemenea, hub-urile din Japonia şi Singapore servesc toată Asia.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

