Grupul are în continuare planuri în 2023 pentru dezvoltarea ambalajelor rPET (plastic reciclat – n.red.) astfel că investiţiile totale în tehnologii de reciclare se ridică la mai bine de 45 de milioane de euro.
♦ România are printre cele mai performante scheme de ajutor de stat din Uniunea Europeană şi în permanenţă căutăm oportunităţi de finanţare pentru sprijinirea proiectelor noastre de investiţii.
Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare, investeşte 78 de milioane de lei în extinderea depozitului automatizat High Bay din cadrul fabricii Coca-Cola HBC din Ploieşti. Pentru acest proiect, compania a aplicat pentru un ajutor de stat instituit prin HG 959/2022 (sesiunea 1.11.2022-16.12.2022), dar dosarul nu a fost aprobat.
„România are printre cele mai performante scheme de ajutor de stat din Uniunea Europeană şi în permanenţă căutăm oportunităţi de finanţare pentru sprijinirea proiectelor noastre de investiţii locale. Dar acest lucru nu ne influenţează politica de investiţii. În cazul de faţă, deşi proiectul nu a fost aprobat, investiţia va fi realizată cu fonduri proprii“, au spus pentru ZF reprezentanţii companiei. Coca-Cola HBC are în România trei fabrici, la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei. Fabrica din Ploieşti este a doua cea mai mare din grupul Coca-Cola HBC, prezent în circa 30 de ţări.
„Extinderea depozitului automat High Bay din cadrul fabricii din Ploieşti ne va permite creşterea capacităţii de depozitare. Această investiţie în echipamente de ultimă generaţie se va reflecta într-o continuitate operaţională şi un management mult mai eficient al stocurilor, în special în sezonul de vară, când vânzările de băuturi răcoritoare şi apă cresc exponenţial, iar planurile de producţie trebuie să reflecte cererea“, au explicat reprezentanţii companiei, care adaugă că, în acest fel, un volum mult mai mare de livrări va fi operat direct din propriul depozit, ceea ce se traduce într-o optimizare a timpilor de livrare către clienţi, eficientizarea rutelor de transport, a costurilor, dar, cel mai important, într-o reducere a amprentei de carbon generate.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

