Antreprenorii români vor să dezvolte proiecte cu ajutorul fondurilor europene, însă de multe ori modul în care sunt derulate programele îi împiedică pe aceştia din a ajunge să câştige proiecte, a explicat Ionuţ Ciprian Dejeu, administrator Distri Fresh International, în conferinţa ZF/CEC Bank Investiţi în România – Oradea. „Noi am încercat să depunem foarte multe proiecte în ultima perioadă, chiar ne-am angajat în firmă un specialist, dar din păcate condiţiile care se impun sunt tot mai stricte şi parcă nu se vrea să se dea aceşti bani. Aceste proiecte sunt concepute cu foarte multe chei întortocheată, un proiect se lansează pe o anumită tematică şi în momentul în care îl accesezi şi depui te pune în ipostaza că este foarte greu de accesat pe perioada de implementare şi de multe ori nu te mai poţi încadra în acei termeni”.
Mai mult, antreprenorul consideră că industria agroalimentară are nevoie de programe prin care un proiect de investiţii să fie finanţat în proporţie de 70% din fonduri nerambursabile, întrucât o finanţare pe 50% din proiect nu este suficientă.
„Noi ne dorim să facem o componentă de procesare, dar a trebuit să facem din fonduri proprii cu accesare de credite de la bancă pentru că acea componentă de 50% finanţare nerambursabilă este prea mică pentru tehnologizare, pentru că o tehnologie prin care să concurezi cu firmele din afară înseamnă foarte multe milioane de euro. Aceste proiecte ar trebui să vină cu o cofinanţare de cel puţin 70%, ca să îţi permită să amortizezi într-o perioadă de 8-10 ani, că nu faci business în agri pe 5 ani”. Distri Fresh International este un distribuitor în piaţa de carne, iar antreprenorul Ionuţ Ciprian Dejeu mai este implicat şi în turism.Ce a mai declarat în cadrul evenimentului: O prelucrare ridicată implică o tehnologizare ridicată. În urmă cu doi ani am achiziţionat o linie de ambalare, modestă zicem noi, a costat câteva sute de mii de euro. Vă daţi seama cât trebuie să ambalez produse din carne să menţin această linie să fie profitabilă, să şi amortizez, să şi plătesc rata la bancă? Şi asta e doar o componentă de procesare, nu mai vorbim de prelucrare până la capătul ei final. Prima jumătate din 2024 a fost pe scădere, consumurile interne au scăzut, atât pe HoReCa, cât şi retail. După august a început să îşi revină, nu ştiu cum va fi până la finalul anului, dar noi sperăm să recuperăm pe final scăderea din prima parte a anului. În lunile de vară scade consumul şi datorită faptului că lumea pleacă în concedii şi este un trend să ne ducem în concedii în extern. (…) Aici ar trebui să intervină statul să crească valoarea voucherelor de vacanţă şi să scadă taxele pe ele, să putem da şi noi în privat aceste vouchere, cu o taxare mai redusă. Cred că ne putem adapta uşor la ce mănâncă muncitorii străini care vin la noi în ţară. Noi ne adaptăm cerinţelor din piaţă, dacă în ultima perioadă se cer tot mai mult produse halal, normal că şi noi aducem aceste produse şi mult mai mulţi producători interni se autorizează în tranşarea halal, atât în pasăre, cât şi în carnea de vită. Da, este o schimbare, trebuie să te adaptezi consumului şi cererea îţi impune să te schimbi. Dacă nu te schimbi, ieşi din piaţă. Livrăm produse unui lanţ mare de magazine din România şi înainte să livrăm orice produs trecem printr-o perioadă de testare. Am făcut un proiect pilot cu carnea de bizon produsă la Euro Buffalo din Salonta, un proiect unic în România, şi au fost deschişi să promoveze la nivel naţional această carne şi în decurs de 8-9 luni de zile am reuşit să o introducem la nivel naţional în toate rafturile din România. Nu ne aşteptăm ca 2025 să fie un an foarte bun. Dacă se majorează TVA-ul, piaţa bunurilor alimentare va scădea din start. Eu am trăit vremurile cu TVA 24% şi cea mai mare problemă nu a fost creşterea, ci evaziunea care se întâmpla pe acele vremuri. Cu siguranţă iarăşi vom intra într-un carusel din care nu vom mai ieşi decât când ne vom alinia la TVA-ul de 5% pe care îl practică Ungaria, Polonia, restul statelor europene. Anul viitor vom mai face angajări pe partea de turism, iar pa partea de distribuţie facem non-stop angajări. În Oradea nu găsim niciodată suficienţi şoferi. Vom face anul viitor şi investiţii să scădem cheltuielile companiei, respectiv panouri fotovoltaice să reducem costul la curent pentru că şi acesta ne-a impactat foarte mult în ultima perioadă.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

