♦ Prima sesiune a programului INVESTALIM s-a derulat, iniţial, în perioada 27 octombrie – 27 noiembrie, iar pentru că interesul a fost foarte ridicat, Ministerul Agriculturii a prelungit sesiunea cu încă 30 de zile. Se lansează a doua parte din programul Investalim, pentru investiţii în industria alimentară, cel mai probabil începând din primul trimestru din 2023. În total, pe primul apel, care s-a derulat la finalul anului trecut, au fost depuse 49 de proiecte şi valoarea investiţiilor, cu tot cu confinanţare a depăşit 1 mld. euro, conform companiei de consultanţă REI Finance.
„Există discuţii la nivelul Ministerului pentru o creştere a alocării pentru sesiunea a doua din acest an, la peste 450 mil. euro, însă momentan se analizează acest detaliu. Interesul rămâne foarte ridicat, iar noi avem zilnic discuţii cu clienţi importanţi din domeniul agroalimentar pentru proiecte importante de producţie. Aproximativ 20% din proiectele depuse pe prima sesiune a INVESTALIM au fost intermediate de REI, iar investiţiile au vizat procesarea cărnii, panificaţie sau producţie/rafinare ulei şi se ridică la circa 220 mil. euro“, a declarat Roxana Mircea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).