Cumulat, la nivelul primelor zece luni din an, vânzările de haine, pantofi şi accesorii au crescut cu 11,7%, de aproape trei ori mai repede decât consumul privat în ansamblul său, care a postat un plus de 4,5%. Pentru 2023 însă, apar din nou semne de întrebare.
♦ Cumulat, la nivelul primelor zece luni din an, vânzările de haine, pantofi şi accesorii au crescut cu 11,7%, de aproape trei ori mai repede decât consumul privat în ansamblul său, care a postat un plus de 4,5% ♦ Apetitul pentru modă a revenit pe trend ascendent încă din 2021, când s-au mai relaxat restricţiile, însă în continuare vânzările au fost sub pragul de dinainte de pandemie ♦ În 2022 însă, retailerii vorbesc despre rezultate mai bune ca în 2019.
Moda a fost în 2022, în ansamblul său, vedeta comerţului românesc, evoluţia acestui segment indicând faptul că după ridicarea tuturor restricţiilor oamenii şi-au reluat obiceiurile de consum şi au început din nou să iasă în oraş şi să îşi cumpere haine şi pantofi. Nici măcar inflaţia galopantă nu i-au ţinut pe români departe de malluri şi de magazinele preferate.
De altfel, consumatorii locali sunt cunoscuţi pentru apetitul lor pentru modă, fapt dovedit şi de numărul mare de branduri internaţionale prezente local. În total, sunt câteva sute de nume, iar an de an mai apar şi altele noi.
În acest context, începând cu februarie 2022 şi până în octombrie (cele mai recente date), vânzările de haine, pantofi sau accesorii au fost pe plus lună de lună. Spre exemplu, vânzările retailerilor de modă au crescut cu 22,1% în octombrie faţă de aceeaşi lună din 2021. Spre comparaţie, per total, vânzările din retail au crescut cu doar 4,5% în aceeaşi perioadă, este vorba de vânzările de alimente, electro-IT, fashion, carburanţi, cosmetice sau medicamente. Astfel, în octombrie, moda a fost, din nou, segmentul din retail pentru care a existat cel mai mult apetit de consum.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).