Textilele care ajung în cele peste 200 de locaţii din ţară sunt sortate, iar cele care nu mai sunt potrivite pentru reutilizare sunt sortate şi pot fi transformate în fibre noi pentru producerea de textile reciclate, în materiale pentru izolaţie, cârpe de curăţat industriale etc.
♦ TexCycle face parte din Eurotex Ltd., o companie internaţională cu sediul in Bulgaria, cu peste 25 de ani de experienţă în domeniul gestionării deşeurilor textile. TexCycle, companie care a intrat în 2022 pe piaţa locală şi a ajuns la peste 200 de unităţi de colectare a textilelor în România, are în plan investiţii în facilităţi de reciclare în România. „Aceste planuri includ dezvoltarea de noi unităţi de reciclare pentru o procesare mai eficientă şi ecologică, dotarea cu echipamente cu tehnologii avansate pentru sortarea şi reciclarea materialelor, precum şi extinderea reţelei de puncte de colectare pentru a facilita accesul comunităţilor la reciclarea textilă”, au spus reprezentanţii companiei. TexCycle face parte din Eurotex Ltd., o companie internaţională cu sediul in Bulgaria, cu peste 25 de ani de experienţă în domeniul gestionării deşeurilor textile. „Prin TexCycle ne dorim să reducem volumul deşeurilor textile care ajung la groapa de gunoi, să economisim resurse preţioase precum apa şi energia, să creăm noi locuri de muncă şi să educăm comunităţile în spiritul reciclării. Utilitatea proiectului este evidentă: transformarea hainelor uzate în materiale pentru izolaţie, perne auto, cârpe de curăţat sau chiar în noi fibre textile, demonstrând că reciclarea poate fi o adevărată revoluţie”, au adăugat reprezentanţii companiei. Textilele care ajung în cele peste 200 de locaţii din ţară sunt gestionate în funcţie de utilitatea lor viitoare. Astfel, hainele şi încălţămintea care sunt încă în stare bună sunt sortate şi vândute ca articole reutilizabile. Eurotex are o reţea de distribuţie care include 13 unităţi proprii de vânzare angro în Bulgaria, Grecia, România şi Chile, plus parteneriate cu mai mult de 25 de ţări din Africa, Asia, Europa, America Latină şi America de Nord. Pe de altă parte, textilele care nu mai sunt potrivite pentru reutilizare sunt sortate în funcţie de compoziţie şi condiţie. Acestea pot fi transformate în fibre noi pentru producerea de textile reciclate, în materiale pentru izolaţie, cârpe de curăţat industriale sau chiar în componente pentru alte produse, conform informaţiilor furnizate de companie. O parte din materialele care nu pot fi reciclate sau reutilizate sunt direcţionate către recuperare energetică, prevenind astfel depozitarea lor în gropile de gunoi. De asemenea, TexCycle donează, la cerere, haine către instituţii de asistenţă socială din municipalităţile unde colectează sau către alte organizaţii non-guvernamentale, facilitând astfel accesul la îmbrăcăminte pentru cei aflaţi în nevoie. Mai mult, Texcycle are un atelier de upcycling unde materialele textile sunt transformate în produse noi. „Aici, designeri şi artizani transformă hainele vechi în articole de modă, accesorii, decoraţiuni pentru casă sau alte produse, reducând astfel deşeurile şi promovând inovaţia în design sustenabil”.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

