♦ Polonia atrage investiţii pe bandă rulantă, iar americanii şi germanii redirecţionează marile investiţii către polonezi ♦ La şapte ani de la ştirea cu terenul de 44 ha cumpărat de Bosch la Simeria pentru o fabrică de electrocasnice, germanii decid să vândă lotul şi să meargă „all in“ pe Polonia ♦ Lipsa profesioniştilor în rândul autorităţilor locale, specialişti „la centru“ taxe introduse peste noapte ce contribuie la instabilitate fiscală, printre motivele invocate de consultanţi pentru a merge către Polonia.
Germanii de la BSH Home Appliances Group, care în 2018 anunţa la Simeria o investiţie de 110 mil. euro într-o fabrică de electrocasnice, pe un teren de 44 de hectare cumpărat anterior, au mandatat pe americanii de la Panattoni să le construiască o fabrică de 144 mil. euro în Polonia.
Potrivit unor date din piaţa imobiliară locală, Bosch va scoate la vânzare terenul de 44 de hectare din România, pe care a cultivat cereale în ultimii ani.
Germanii spuneau anterior că din cauza condiţiilor economice şi planificării strategice, Bosch nu vede necesitatea unor noi capacităţi de producţie în Europa. Timp în care a fost inaugurat şantierul pentru o nouă unitate de producţie în Polonia, construcţia urmând a fi gata în 2026.
„Lipsa profesioniştilor în rândul autorităţilor locale, ajutor de la centru pentru obţinerea de ajutoare de stat dar mai ales instabilitatea implementării măsurilor financiare, au contribuit la reorientarea marilor investitori către Polonia“, a explicat un consultant din piaţa imobiliară .
Companiile germane şi mai ales giganţii din auto au ridicat la final de 2023 un semnal de alarmă cu privire la introducerea noii taxe de 1% pe cifra de afaceri, ce a afectat marii jucători din auto. Ei explicau că statul român a venit cu măsura de pe o zi pe alta, în condiţiile în care deja giganţii din industria auto se confruntau cu o serie de probleme din cauza electrificării rapide a pieţei.
Decizia nemţilor vine într-un context în care şi americanii şi-au manifestat susţinerea pentru Polonia în regiune – în cadrul unei conferinţe la Casa Albă, întrebat de un jurnalist polonez despre situaţia de pe flancul estic al NATO, preşedintele Donald Trump a menţionat clar suportul pentru Polonia, menţionând că este un aliat model şi rămân angajaţi faţă de Polonia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).