Românii sunt aşteptaţi să cheltuie în acest an 3,4 mld. lei pe îmbrăcăminte şi pe încălţăminte pentru copii, de peste patru ori mai puţin decât pe haine şi pantofi pentru femei, arată calculele ZF ce se bazează pe datele oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.
Acest fapt este – cel puţin parţial – explicat prin faptul că produsele pentru copii au, în medie, preţuri mai mici decât cele pentru adulţi. O altă explicaţie constă în faptul că, de multe ori, părinţii – pentru că ei sunt decidenţii în ceea ce priveşte achiziţiile pentru cei mici – se orientează către branduri mai ieftine decât ar face-o pentru sine, iar asta pentru că un copil îşi schimbă rapid „garderoba“, pe măsură ce produsele se uzează sau nu i se mai potrivesc.
Aşadar, această piaţă, spre deosebire de cea de damă şi cea de bărbaţi, este dominată clar de un singur brand – Pepco, discounter polonez care are 38% din totalul vânzărilor. În cinci ani, această marcă a câştigat aproape 10% cotă de piaţă. În topul vânzărilor se mai găsesc Zara, H&M, LC Waikiki şi Sinsay.
Acesta din urmă este un brand al grupului polonez LPP. Şi el, ca şi Pepco şi ca şi LC Waikiki, are o politică a preţurilor mici.
Vânzările haine şi pantofi pentru cei mici vor creşte cu aproape 7% versus 2023, urmând astfel să ajungă după cinci ani, la nivelul de dinainte de pandemie.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

