♦ România a importat în 2024, din ianuarie până în noiembrie, circa 92.000 de tone de roşii, adică aproape 400 de camioane lunar, în valoare de 148 de milioane de euro, şi a exportat doar 2.300 de tone, în valoare de 3 milioane de euro, ceea ce a generat un deficit de 145 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la INS.
Astfel, roşiile au ajuns în top zece produse agroalimentare care au creat deficit României anul trecut, deşi, numai prin programul Tomata, din 2017 încoace, au fost alocate de la bugetul de stat peste 1,87 miliarde de lei pentru a susţine creşterea producţiei în spaţii protejate – sere şi solarii.
„Horticultura trebuie sprijinită şi ar da cu adevărat valoare ţării. Dacă am produce tomate din mai până în octombrie, ar fi destule pentru noi şi am putea face chiar şi export. Suprafeţele pe care le avem cu solarii sunt de 4.500 de hectare, dar ne-ar trebui dublu pentru consumul intern, iar pentru export chiar mai mult“, spune Marius Petrache, director general al Marcoser, companie care cultivă trei hectare cu legume în câmp şi în solarii în Matca, cel mai mare bazin legumicol din ţară. Acesta este doctor în horticultură, specializat în culturile legumelor timpurii în sere şi solarii: tomate, ardei, castraveţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

