♦ Jumătate din firmele din top zece vin din energie, dar 2023 va rămâne anul „de vis“ pentru aceste firme, în condiţiile în care rezultatele nete din 2024 sunt în scădere ♦ Profitul net cumulat al companiilor aflate în top 100 a fost în 2023 de 45 miliarde lei.
Clasamentul primelor 100 de companii după profitul net realizat în 2023 este condus de companiile din energie, care au încheiat cu profituri de miliarde de lei anul trecut, potrivit unui clasament realizat de ZF pe baza datelor platformei Brige to Information. Totuşi, la vârful clasamentului se află şi câteva companii din retail.
Clasamentul include doar companiile al căror bilanţ financiar pe anul 2023 a fost depus până la 1 august.
Liderul clasamentului este Hidroelectrica, care a avut 6,3 miliarde lei profit net în 2023 la venituri de 12 miliarde lei. Compania şi-a majorat profitul faţă de anul anterior, când a obţinut un profit net de 4,3 miliarde lei.
Următoarele trei locuri în clasament sunt ocupate tot de companii din domeniul energetic. OMV Petrom cu aproape 4 mld. lei, Romgaz, pe locul trei în clasament, a avut un profit net de 2,6 miliarde lei, în timp ce Nuclearelectrica a încheiat cu un profit de 2,5 miliarde lei.
Anul de vis al companiilor din energie va rămâne însă 2023, în condiţiile în care în acest an firmele listate la BVB anunţă rezultate nete în scădere şi o corecţie semnificativă a marjelor de profit.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

