♦ Brandul Via Delice se afla deja de multă vreme în portofoliul businessului, fiind unul dintre brandurile de dulciuri din portofoliul Art & Craft, însă acum a trecut printr-un proces de redesign pentru a se putea adresa şi pieţei locale de retail, nu doar retailului aeroportuar.
Businessul Art & Craft, specializat în vânzarea de suveniruri, intră pe un nou segment şi deschide propriul magazin de dulciuri sub brandul Via Delice. Magazinul va fi deschis în clădirea Magheru One din Bucureşti, fiind inspirat de magazinele similare din Europa.
„Nu va fi o cofetărie, este ceea ce se cheamă swedish candy, nu cred că sunt la noi specializate pe ciocolată, dar sunt în toată Europa. Ar fi păcat să nu avem şi noi. Va fi conceptul Via Delice, pe care apoi poate îl vom da în franciză. Primul magazin va fi în clădirea Magheru One, dar sper ca până la sfârşitul lui martie să avem un mic magazin ca start. Apoi vom dezvolta acest concept pentur alte zone“, spune Mioara Olteanu, fondator Art & Craft, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank.
Brandul Via Delice se afla deja de multă vreme în portofoliul businessului, fiind unul dintre brandurile de dulciuri din portofoliul Art & Craft. Brandul a trecut printr-un proces de redesign pentru a se adresa şi magazinelor din piaţa locală, nu doar retailului de pe aeroporturi, acolo unde sunt, în principal, produsele Art & Craft.
Pe lângă propriul magazin, antreprenoarea vrea să listeze produsele Via Delice şi în alte magazine, însă acesta va fi un pas ulterior deschiderii magazinului propriu.
Pasul în retailul specializat din zona de alimentaţie vine ca urmare a unei investiţii făcute într-o linie de asamblare, care îi va permite să aibă o varietate mai mare de produse.
„Noi am făcut partea de asamblare anul trecut, adică vom preluat în vrac şi vor fi asamblate la noi. Avem o varietate foarte mare atât de produse, cât şi de ambalaje, având posibilitatea de a vinde cantităţi mai mici, mai mari, de cadouri“, spune ea.
Circa jumătate din produsele Via Delice sunt fabricate în România, în timp ce restul provin din Europa, din ţări precum Germania, Franţa sau Grecia. Magazinul va avea un portofoliu de zeci de produse, iar antreprenoarea speră să ajungă la circa 100 de produse până la final de an.
„Avem deja în portofoliu vreo şapte furnizori cu produse diferite care înseamnă ciocolată, alune şi tot felul de compoziţii interesante în zona asta de dulce“, adaugă ea.
Acest proiect face parte din planurile de dezvoltare ale companiei, care deja este în curs de implementare. Chiar dacă businessul va intra pe un nou segment, focusul său principal va fi în continuare pe retailul de suveniruri.
Pe lângă magazinul Via Delice, businessul are în plan o eficientizare a gamelor de produse în acest an, pentru a elimina din portofoliu acele articole a căror producţie a ajuns să fie foarte scumpă.
„Noi aveam 1.000-1.500 de produse în fiecare an. Vom restrânge baza de produse spre 750 de articole, motivul fiind acela că unele produse sunt din ce în ce mai dificil de produs sau menţinut la un preţ bun pentru piaţă. Este o diminuare destul de mare pentru acele articole care au o greutate semnificativă şi vin din Asia“, explică Mioara Olteanu.
Antreprenoarea spune că 2024 a fost un an instabil pentru business, iar compania nu şi-a majorat veniturile semnificativ.
„Ne-am bazat foarte mult pe partenerii noştri, mai mult decât deobicei. Dezvoltarea noastră în alte spaţii comerciale nu a fost atât de mare, în schimb, avem parteneri stabili şi vânzarea s-a făcut prin aceştia, ceea ce a contat enorm“, adaugă, ea
Circa 50% din veniturile businessurile sunt generate de vânzările partenerilor. Magazinele partenere, de cele mai multe ori, au un brand corner unde sunt prezente produsele Art & Craft. Articolele sunt prezente în 11 aeroporturi din ţară, fiind distribuite prin doi mari parteneri, cât şi prin magazinele proprii.
La finalul anului trecut, businessul a câştigat o licitaţie în aeroportul Sibiu, în care se afla deja, dar spaţiul actual este mult mai mare, de circa 400 de metri pătraţi.
Anul trecut, businessul a avut afaceri de 7,5 milioane de euro, iar estimările pentru anul acesta arată că veniturile vor ajunge la circa 8,5 mil. euro, datorită investiţiilor făcute încă de la finalul anului 2024.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).