Danezii de la European Energy, un grup axat pe dezvoltarea de proiecte de energie verde cu peste 700 de angajaţi şi 65 GW în 25 de state, sunt cel mai nou jucător pe segmentul local al regenerabilelor. Compania a anunţat săptămâna trecută că a obţinut avize tehnice de racordare pentru 500 MW de capacităţi noi solare şi eoliene în diferite zone din ţară.
„Planurile totale de proiecte solare şi eoliene ale European Energy România depăşesc 1,5 GW. European Energy este în curs de obţinere a avizelor tehnice de racordare pentru restul de capacităţi. Avizul tehnic de racordare este o etapă esenţială în dezvoltarea proiectelor şi un pas important spre faza de construcţie şi punere în funcţiune“, a spus compania. Pentru moment, piaţa de energie verde este foarte efervescentă pe partea de dezvoltare de proiecte, dar totuşi la zona de implementare lucrurile se mişcă mai greu, finanţarea şi reţeaua fiind adesea invocate ca obstacole.
„Pentru noi, România este o piaţă foarte atractivă. Licitaţiile aşteptate în schema de sprijin (Contracte pentru Diferenţă – n.red.) pentru energia regenerabilă din România, care însumează 5 GW, vor accelera dezvoltarea de noi proiecte de energie eoliană şi solară. Dar credem că potenţialul real al României este mai mult decât dublul capacităţii propuse în schemă“, spune Ioannis Kalapodas, şeful biroului din România al European Energy. Compania este un dezvoltator şi investitor danez în energie regenerabilă, specializat în inginerie, fondat în 2004. European Energy este implicată activ în proiecte de energie solară şi eoliană, stocare, hidrogen verde şi e-metanol, în toate etapele de proiect, de la dezvoltare la construcţie şi operare comercială şi tehnică. Pe plan mondial compania are un portofoliu total de 65 GW de proiecte în 25 de ţări de pe patru continente şi peste 700 de angajaţi.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

