Vlad Marincaş, CEO şi cofondator Aqurate.
Aqurate, start-up local care a dezvoltat o platformă de tip SaaS bazată pe tehnologia de inteligenţă artificială (AI) pentru analiza datelor din e-commerce, vizează atragerea unei noi runde de finanţare tip seed, pentru a accelera dezvoltarea proiectului şi expansiunea regională, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat. Aqurate a atras deja, până în prezent, finanţări în valoare de 500.000 de euro.
„Am evoluat constant, atât ca inovaţie şi funcţionalităţi ale soluţiei noastre AI, cât şi ca număr de clienţi şi rezultate financiare. Prima jumătate a anului ne confirmă traiectoria conformă planurilor şi estimărilor noastre, iar rezultatele înregistrate confirmă potenţialul de creştere şi nevoia concretă la care soluţia noastră răspunde”, a spus Vlad Marincaş, CEO şi cofondator Aqurate.
Aqurate, fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu, a ajuns, după primele şase luni ale anului, la pragul de 100 de clienţi în rândul magazinelor online relevante din piaţa românească. Printre magazinele online care au ales soluţia AI Aqurate se numără şi evoMag, Librex, Mezoni, PC Garage sau TheHome.
Reprezentanţii Aqurate mizează pe o creştere constantă a veniturilor recurente lunare, în acest an în care proiectul va fi extins şi la nivel internaţional.
Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacţionează utilizatorii magazinelor online şi la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluţia AI este bazată pe analizarea şi interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienţilor – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coş şi altele. Aceasta compară acţiunile similare ale diferiţilor utilizatori şi estimează, prin intermediul inteligenţei artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.
„Aqurate Personalize creşte veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul creşte atât rata de conversie din eCommerce, cât şi valoarea medie a comenzii.”
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

