♦ Toate universităţile mari din România şi mai multe companii vor fi implicate în proiecte de cercetare cu aceşti bani, dar nimic nu porneşte până când nu sunt semnate contractele cu cele trei companii pentru fonduri de aproape 200 mil. euro ♦ Acuzaţii din mediul universitar spre mediul guvernamental: nu răspund la mesaje, nu ascultă nimic, unii nu ştiu care este importanţa proiectului, sunt „morţi“.
Unul dintre cele mai importante programe de cercetare din România, finanţat cu bani din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dedicat dezvoltării industriei de micro şi nanoelectronică din România, în care sunt implicate alături de subsidiarele a trei mari companii şi firme locale şi toate universităţile tehnice, se află în întârziere faţă de celelalte ţări europene, pentru că documentele se plimbă printre ministerele implicate, aşteptând să colecteze toate semnăturile necesare. Cele trei companii care au reuşit să treacă de etapele de selecţie şi ar urma să primească aproape 200 mil. euro sunt subsidiarele locale ale giganţilor Bosch, Continental şi NXP.
„Selecţia participanţilor direcţi s-a finalizat, dar nu s-a finalizat contractarea. În zilele acestea, aşteptăm să se finalizeze contractarea şi apoi să înceapă procedurile pentru contractarea participanţilor indirecţi“, a declarat Ionuţ Muntean, reprezentant al Bosch, una dintre companiile care au reuşit să câştige fonduri ca parte a acestui proiect derulat la nivelul UE şi denumit Proiectul de Interes Comun European în Microelectronică şi Tehnologia Comunicaţiilor – prescurtat IPCEI. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui eveniment organizat recent de Academia Română.
„Suntem în relaţie cu autorităţile, în special cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Economiei şi Antreprenoriatului şi Turismului. Suntem într-o fază în care cererile de finanţare au fost trimise, plus trei intervenţii asupra lor bazate de feedbackul primit de la ministere. Aşteptăm să se semneze cât mai curând. NXP este prezent în proiectul IPCEI în alte ţări Germania, Olanda şi Austria. În toate celelalte ţări lucrurile sunt în desfăşurare, au intrat în normal, raportări. Noi suntem singurii care nu au semnat încă şi asta ne creează şi nişte probleme, de asta ar trebui să şi începem pentru că proiectele pe care le facem sunt legate de ceea ce fac şi celelalte ţări. Deci din punctul de vedere al ţărilor cu care noi lucrăm, noi suntem ultimii care aşteptam să fim să semnăm“, a declarat şi Bogdan Costinescu, reprezentant al NXP.
(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src=”https://connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v3.0&appId=914098993125481″;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

