♦ Crama de Piatră este un proiect care cuprinde o cramă boutique, un restaurant şi o unitate de cazare cu 12 camere.
Crama de Piatră, un proiect pornit în Vadu Săpat, care cuprinde o cramă boutique, un restaurant şi o unitate de cazare, are în plan dezvoltarea segmentului de turism, care poate compensa pierderile din producţia viticolă ca urmare a temperaturilor tot mai ridicate.
Cu o capacitate de cazare de 12 camere, crama a fost deschisă publicului în urmă cu trei ani, iar de atunci şi până în prezent s-au cazat şi au venit la degustări nu doar turişti români pasionaţi de vin, ci şi mulţi străini.
„Avem de gând să investim şi într-o zonă de spa, piscină, wellness, pentr a oferi cât mai multe activităţi oamenilor care se cazează la noi sau care vin în zonă. Avem parteneriate încheiate cu majoritatea cramelor din zonă pentru a face trasee cu turiştii. Interesul meu nu este să vină şi să stea doar la mine, ci să vadă şi alte două-trei crame. Avem deja oameni care anual îşi rezervă camere la noi şi vizitează două-trei crame, lucrurile se dezvoltă într-o manieră frumoasă“, spune David Sandu, administrator la Crama de Piatră, prezent în emisiunea ZF Agropower.
Crama de Piatră a fost dezvoltată de David Sandu şi tatăl său, care amândoi se ocupă de business.
Crama se află în Dealu Mare, o zonă viticolă unde s-a dezvoltat cel mai bine enoturismul, aflându-se în proximitatea Bucureştiului.
Pe lângă turiştii români, David Sandu spune că la cramă au sosit şi mulţi străini de când au deschis şi pentru public.
„Am avut până acum 60 de naţionalităţi diferite care au venit la noi la cramă, am avut oameni veniţi din Australia sau Noua Zeelandă. Am avut şi multe evenimente cu străini. Anul acesta, spre exemplu, am avut mulţi turişi veniţi din ţările nordice“, adaugă el.
Din total business, turismul generează circa 70% din veniturile cramei.
Vinurile produse la Crama de Piatră sunt comercializate în localurile HoReCa, cât şi la cramă. În retail nu se află încă pentru că capacitatea de producţie este prea mică pentru a putea susţine volumele necesare în retail.
„Noi nu suntem o cramă foarte mare, nu comercializăm vinurile în retail pentru că nu avem producţia necesară. Noi comercializăm doar în HoReCa, dar cel mai mult vin îl vindem la noi la cramă, atât în restaurant, cât şi către oamenii care vin aici, se cazează, fac o degustare şi la sfârşit pleacă cu 1-2 cutii de vin“, mai spune David Sandu.
Dezvoltarea zonei de turism vine şi din nevoia de a compensa pierderile din zona de producţie. Odată cu creşterea temperaturilor şi reducerea precipitaţiilor, culturilor de viţă de vie sunt afectate, iar cantitatea recolată este mai mică, ceea ce duce şi la mai puţin vin produs.
„Cu siguranţă compensează. Dacă nu îţi merge cu vinurile, merg cazarea şi restaurantul. Dar şi dacă nu merge segmentul de turism, poate merg vinruile, dar cu siguranţă e un lucru bun.“
Vremea foarte cald din acest an a dus la începerea campaniei de recoltare mult mai devreme faţă de anii anteriori. Micul producător de vin a început culesul strugurilor pe 20 august, cu circa 2-3 săptămâni mai devreme faţă de anii trecuţi.
Seceta a dus la o producţie mai mică. Pentru vinurile roşii, seceta este şi un lucru bun pentru că astfel creşte cantitatea de zahăr din struguri şi vinurile vor fi mai bune, spune David Sandu. În pofida unei producţii mai mici, calitatea vinurilor ar putea creşte.
„Pentru vinurile roşii, un an secetos nu este neapărat un lucru rău, pentru că devin mai concentrate şi e un lucru bun. Pentur vinurile albe şi rose, seceta a însemnat o producţie mai mică şi zeamă mai puţniă în strugure. Din acest motiv am început culesul mai devreme, dacă i-am mai fi lăsat în vie, probabil că s-ar fi stafidit“, mai spune David Sandu.
(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src=”https://connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v3.0&appId=914098993125481″;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).