Firma de avocatură PeliPartners i-a asistat pe Bogdan Idu şi companii din grupul său în procesul de vânzare a participaţiei lor integrale în Octogon Gas & Logistics, societatea care operează cel mai mare terminal maritim GPL din România, către Nawaf Salameh Family Office, care deţine printre altele şi producătorul de spirtoase Alexandrion Group.
Tranzacţia, finalizată la data de 4 septembrie, marchează un moment important pentru toate părţile implicate, terminalul GPL din portul Midia reprezentând un activ cheie în infrastructura energetică a regiunii, spun reprezentanţii casei de avocatură.
„Această tranzacţie reprezintă o realizare semnificativă, permiţând clienţilor noştri să îşi optimizeze portofoliul de active”, a precizat Carmen Peli, Partener şi Head of Corporate M&A la PeliPartners.
Activitatea PeliPartners a inclus asistenţă juridică extinsă pe întreg parcursul tranzacţiei, inclusiv în structurarea tranzacţiei, redactarea şi negocierea documentelor tranzacţiei, îndeplinirea condiţiilor suspensive, consultanţă cu privire la diverse aspecte cum ar fi investiţiile străine directe, concurenţă, aspecte de reglementare, finanţări existente, precum şi asistenţă acordată clientului la semnarea şi finalizarea tranzacţiei.
Echipa PeliPartners a fost coordonată de Carmen Peli (Partener), secondată de Delia Dumitrescu (Senior Associate), şi a inclus pe Valentina Bujor (Associate) cu privire la aspectele tranzacţionale, Oana Bucşa (Managing Associate) şi Marc Bărăbaş (Associate) cu privire la aspectele de concurenţă şi investiţii străine directe ale tranzacţiei.
Nawaf Salameh Family Office, înfiinţat de Nawaf Salameh, are investiţiile strategice în diverse sectoare, inclusiv imobiliare, ospitalitate, agricultură, energie verde şi, acum, şi alte tipuri de energie. Nawaf Salameh Family Office deţine, de asemenea, Alexandrion Group, lider pe pieţele de băuturi spirtoase şi vinuri spumante din România.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

