Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România, a anunţat PPC, potrivit Reuters.
În timpul discuţiilor cu caracter exclusiv, care vor avea loc până la sfârşitul lunii ianuarie 2023, compania elenă va efectua un audit financiar al activelor. După finalizarea auditului, boardul PPC va decide dacă compania elenă va depune o ofertă angajantă către Enel.
PPC a analizat potențiale achiziții selectate din România și Bulgaria, ca parte a eforturilor sale de extindere în străinătate.
-
CEO Enel: Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte, nu din cauza cadrului legal
Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a declarat luna trecută Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.
“Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am “saturat” spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere”, a explicat Starace.
El a subliniat că motivul exitului nu este cadrul legal.
“Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii. Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat”, a spus Starace.
Potrivit acestuia, este un moment bun pentru a valorifica activele din România.
“S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo”, a arătat şeful companiei italiene.
“Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.
Cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări.Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023.
Enel, companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 88 GW. În România, compania este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud – inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).