Adrian Dugulan, director general al PPC Renewables România: Aceasta va fi a doua centrală eoliană a PPC Renewables din afara zonei Dobrogea, cea în care s-a concentrat până acum producţia de energie electrică în centrale eoliene. Potenţialul eolian al acestei zone este important, iar diversificarea geografică va ajuta atât la îmbunătăţirea mixului energetic al României, cât şi la reducerea deficitului de capacităţi de producţie de energie din nordul ţării.
♦ Unul dintre şantierele majore din acest moment este deschis de PPC Renewables România care a dat startul lucrărilor la un proiect eolian de 140 MW situate pe raza a trei localităţi, Deleni, Bogdăneşti şi Costeşti (Vaslui).
„Am reuşit să extindem în ultimul an portofoliul nostru cu 800 MW operaţionali de energie verde din care 629 MW în urma acordului semnat cu Evryo Power (CEZ România). Ţinta noastră? 2 GW până în 2026“, au spus reprezentanţii grupului PPC pe o platformă de socializare. În acest moment, PPC are un portofoliu de proiecte de energie verde de 1,3 GW pe plan local, ceea ce îi transformă pe greci în cei mai mari jucători din zona de regenerabile, solare şi eoliene, din România.
Acum, PPC a lansat lucrările la un nou şantier de energie verde, un parc eolian de 140 MW în Moldova şi deschide astfel regiunea pentru regenerabile. „Aceasta va fi a doua centrală eoliană a PPC Renewables din afara zonei Dobrogea, cea în care s-a concentrat până acum producţia de energie electrică în centrale eoliene. Potenţialul eolian al acestei zone este important, iar diversificarea geografică va ajuta atât la îmbunătăţirea mixului energetic al României cât şi la reducerea deficitului de capacităţi de producţie de energie din nordul ţării“, a declarat Adrian Dugulan, director general al PPC Renewables România.
Potrivit informaţiilor PPC, centrala eoliană, care este programată să fie conectată la reţea până la sfârşitul anului 2025, va fi echipată cu 23 de turbine GE Vernova, fiecare având o capacitate de 6,1 MW. Puterea turbinelor este aproape de trei ori mai mare faţă de cea a turbinelor instalate în etapa anterioară de dezvoltare masivă a energiei eoliene în România, până în 2012.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).