Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă s-a deconectat din cauza furtunilor care au cauzat „perturbații în sistemul energetic național”, iar turbinele eoliene au început să se oprească, pe fondul condițiilor meteo din Dobrogea. Ministerul Energiei arată că, în acest moment, în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit, dar că situația este sub control.
Având în vedere avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului.
Condițiile meteorologice vor fi dificile din aceasta seară și până mâine în a doua parte a zilei, mai ales în zona de sud-est a României. Aici se concentrează importante capacitați de producție a energiei, în special nucleară și eoliană. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale.
La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate.
SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național.
Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.
Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.
SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unității 1 la Sistemul Energetic Național.
Totodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1400 MW, față de 2400 MW, cât erau programați. Cu U1 CNE Cernavoda decuplată în acest moment în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit. Situația este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic național. În acest moment nu există probleme, potrivit comunicatului.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Suntem atenți la evoluții și ne coordonăm cu toate instituțiile relevante, inclusiv IGSU, respectiv Transelectrica, companiile de distribuție și marii producători din regiunea de sud-est a României. Comandamentul energetic de iarnă este pe poziție.”
Ministerul Energiei va reveni cu informări, în funcție de evoluția situației.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).