Bursa de Valori Bucureşti a fost înfiinţată în 1882 prin decret regal emis de Regele Carol I. În 1914, înainte de începerea Primului Război Mondial, se tranzacţionau la bursa românească 63 de serii de acţiuni şi 58 de obligaţiuni, informează Agerpres.
Referitor la istoria recentă, Președintele BVB, Radu Hanga, a menţionat că prima şedinţă bursieră a avut loc în 1995. La acea dată erau listate la Bursă 6 companii. La finalul acelui an erau listate 9 companii, iar capitalizarea era de 26 de milioane de lei.
“Unde suntem acum? 370 de companii listate la Bursă, pe piaţa principală şi pe Sistemul alternativ de tranzacţionare, capitalizare totală 150 de miliarde de lei şi, de asemenea, peste 140 de emisiuni de obligaţiuni listate. Valoarea totală a companiilor româneşti, aproximativ 160 de miliarde de lei. Reprezintă cam 13,5% din PIB-ul României în anul 2021. Practic aceasta este măsura evoluţiei pe care bursa românescă a văzut-o pe parcursul ultimilor 26 de ani. De asemenea, am mai atins anul acesta pentru prima dată în istoria Bursei, am depăşit pragul de 100.000 de investitori. Suntem la 128.000 de investitori. Lângă aceştia se adaugă, sigur, aproximativ 450.000 de oameni care investesc indirect în bursă prin intermediul fondurilor mutuale şi salut pe colegii din industria de asset management din România, care sunt alături de noi şi ne ajută în construcţia aceasta pe caee o facem şi încă 7 -8 milioane de români care investesc prin intermediul diverselor fonduri de pensii”, a declarat Radu Hanga.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).