Adrian Tomşa, proprietar, Quantum Projects: E prematur să discutăm acum despre ce vom face posttranzacţie. Ce vă putem confirma este faptul că vom încerca să încheiem acorduri de colaborare (roaming, network sharing, colocare etc.) cu toţi operatorii interesaţi din piaţă.
♦ Adrian Tomşa nu a oferit detalii despre ceilalţi investitori în acest proiect, susţinând însă că Horia Ciorcilă – cofondator al Băncii Transilvania, compania RCS&RDS şi fondatorul său Zoltan Teszari, partenerii alături de care a încercat în trecut să cumpere de la americani compania de cablu UPC, nu sunt implicaţi în achiziţia Telekom România Mobile.
Adrian Tomşa, un antreprenor discret din industria de cablu, care a devenit cunoscut în ultimii ani odată cu preluarea Prima TV şi a drepturilor de televizare pentru meciurile din campionatul naţional de fotbal, se declară încrezător că grupul de investitori pe care îl conduce va primi de la autorităţile de la Bucureşti aprobarea pentru achiziţia operatorului de telefonie mobilă Telekom România Mobile (TKRM) de la gigantul german Deutsche Telekom, susţinând că dispune şi de finanţarea şi de know-how-ul necesar nu doar pentru a finaliza tranzacţia ci şi pentru a transforma ulterior compania într-un operator cu „una dintre cele mai performante reţele mobile“ de pe piaţa locală.
„Business planul nostru pentru următorii 5 ani prevede promovarea şi finanţarea unor strategii şi soluţii îndrăzneţe şi inovatoare pentru piaţa din România în ceea ce priveşte creşterea acoperirii şi calitatea reţelelor, cu precădere a celor 5G“, a declarat Adrian Tomşa într-un interviu pentru ZF, realizat prin e-mail.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

