Costin Dămăşaru, fondator al Veruvis: Ce am creat noi este un circuit, un sistem integrat de catalizare a proceselor neuroplastice. Mai pe româneşte, te ajutăm pe tine, clientul nostru, să-ţi scrii un manual de instrucţiuni pentru creierul tău ca să înveţi cum să-l controlezi şi momentul în care înveţi să-l controlezi scapi de depresie, de anxietate etc. Nu înlocuim terapeuţii, ci suntem un adjuvant pentru terapeuţi şi creăm o deblocare a creierului, de fapt o restartare.
♦ Compania Neuro Enhacement SRL, care administrează centrul Veruvis, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 10,3 mil. lei, în creştere cu 400% faţă de 2021, şi cu un profit net de aproape 7 mil. lei, conform datelor raportate la Ministerul de Finanţe ♦ Actuala soluţie de „cartografiere“ a creierului şi îmbunătăţire a performanţelor neuronale a fost folosită de peste 2.000 de adulţi, cu precădere manageri din corporaţii, sportivi de performanţă, dar şi persoane fizice cu diferite disfuncţii pe zona neuronală, cărora li se adaugă şi circa 4.500 de copii.
Centrul Veruvis din România, axat pe cercetare în augmentarea performanţelor neuronale – care promite rezolvarea tulburărilor de somn, dificultăţilor în gestionarea emoţiilor, a anxietăţilor, fricilor şi îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, lucrează în prezent la dezvoltarea unui sistem integrat pentru „optimizarea“ creierului care va putea fi vândut şi în regim de franciză la nivel mondial, investiţiile totale în acest proiect apropiindu-se de circa 900.000 de euro.
Centrul oferă în prezent un sistem de antrenament neuronal BM-BCI (Brain Mapping – Brain Computer Interface) prin intermediul căruia susţine că se pot identifica şi îmbunătăţi zonele din creier care nu funcţionează la parametri optimi. Noul sistem integrat pentru „optimizarea“ creierului va fi lansat de Veruvis în această toamnă. Reprezentanţii Veruvis nu au oferit însă detalii concrete despre noul sistem integrat.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).