Grupul saudit de telecom STC va achiziţiona o participaţie de 10% din compania spaniolă Telefonica evaluată la 2,1 miliarde de euro, cea mai recentă incursiune a grupurilor de stat arabe în Europa, scrie Financial Times.
STC, majoritar deţinut de fondul suveran saudit, a anunţat că a achiziţionat 4,9% din acţiunile Telefonica şi va utiliza alte instrumente financiare care-i vor creşte participaţia la 9,9% dacă va obţine aprobarea autorităţilor spaniole.
Tranzacţia vine la câteva luni după ce divizia Tawal a STC a cumpărat infrastructură de turnuri de telefonie de la United Group pentru 1,2 miliarde de euro şi într-o perioadă în care ţările din Golf îşi folosesc avuţia, crescută de scumpirea petrolului, pentru a căuta să încheie tranzacţii. Anul trecut, fondul suveran saudit PIF a susţinut o ofertă de succes pentru divizia de turnuri a Vodafone. Grupul de investiţii din Emiratele Arabe Unite e& şi-a crescut participaţia în cadrul Vodafone la 14,6% în aprilie, de la 9,8% în 2022.
Monarhiile bogate în petrol din Golf canalizează din ce în ce mai multe tranzacţii internaţionale prin intermediul unor firme de stat în locul fondurilor suverane ale regiunii în efortul diversificării economiilor şi extinderii influenţei la nivel mondial, notează Bloomberg.
Companiile de stat din EAU şi Arabia Saudită au fost implicate în tranzacţii de cel puţin 50 miliarde de dolari în acest an în diverse sectoare, de la telecomunicaţii, la regenerabile şi gaming.
Recent, Pure Health, deţinut majoritar de ADQ din Abu Dhabi, a achiziţionat unul dintre cei mai mari operatori independenţi de spitale, în timp ce AviLease, deţinut de PIF din Arabia Saudită, a cumpărat divizia de aviation finance a Standard Chartered.
O ofertă analizată de First Abu Dhabi Bank PJSC de achiziţie a Standard Chartered la începutul anului evidenţiază amploarea ambiţiilor companiilor de stat din regiune şi a ţărilor bogate care le susţin.
Adnoc se pregăteşte să-şi crească oferta pentru grupul german Covestro la 11,6 miliarde de euro de la 11 miliarde. Adnoc poartă discuţii separate cu OMV cu privire la o potenţială fuziune a două companii pe care le susţin, Borouge şi Borealis, pentru a forma o firmă cu o valoare de peste 30 miliarde de dolari.
În Germania, fondul qatarez de stat QIA a anunţat o investiţie de 2,4 miliarde de euro în cadrul companiei de energie RWE.
Pentru Qatar, Franţa este a doua cea mai mare destinaţie de investiţii europeană după UK, cu active de peste 25 miliarde de euro, în sectoare variate, de la imobiliar, energie, sport şi hoteluri de lux.
Qatar Investment Authority deţine o participaţie mică în Fisker Automotive, dar şi investiţii în VW, Porsche, Hochtief şi Sainsbury’s.
În Polonia, Saudi Aramco a încheiat anul trecut trei tranzacţii cu gigantul Orlen. Una dintre acestea priveşte achiziţia de către Aramco a unei participaţii de 30% în cadrul rafinăriei din Gdansk.
Există şi încercări eşuate de extindere din partea grupurilor arabe de stat, însă acestea nu le ştirbesc ambiţiile.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).