Vlad Cazan, cofondator al KFactory: Dacă ne uităm la piaţă, oportunităţile sunt imense, asta dacă mă raportez la piaţa în care suntem noi, cea de industry 4.0, luând în calcul că doar piaţa de industrial IoT va creşte în următorii cinci ani de patru ori în Europa.
♦ „Este important ca un start-up să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui, în ce piaţă este şi care este piaţa cu potenţial. Viitorul este în asistenţii virtuali, inteligenţa artificială şi tot ce ne bombardează cu informaţii în momentul acesta. Adopţia este rapidă şi trebuie să ne adaptăm la ea“.
Antreprenorii la început de drum care au pus pe picioare start-up-uri tech şi vor să atragă finanţare pentru a le dezvolta în continuare trebuie să demonstreze investitorilor că au planuri concrete şi că sunt sustenabili pentru a avea şanse reale să ridice bani din piaţă, a spus Vlad Cazan, cofondator al KFactory, platformă de automatizare a proceselor de business în producţie.
„A luat sfârşit era în care se puteau lua investiţiile doar pe un PowerPoint şi pe o putere de convingere foarte bună. Acum trebuie să arăţi că eşti sustenabil, că poţi să duci businessul acolo unde se aşteaptă investitorii şi că ai un plan clar de acţiune pentru acest lucru“, a spus Vlad Cazan în cadrul conferinţei ZF IT Generation Summit 2023. Cum accelerăm dezvoltarea ecosistemului tech?.
El a adăugat că start-up-urile trebuie să fie atente la „ce se întâmplă în jurul lor“ şi să ia constant pulsul pieţei sau pieţelor pe care îşi desfăşoară activităţile.
„Este important ca un start-up să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui, în ce piaţă este şi care este piaţa cu potenţial. Din punctul nostru de vedere, viitorul este în asistenţii virtuali, inteligenţa artificială şi tot ce ne bombardează ca informaţii în momentul acesta. Adopţia este rapidă şi trebuie să ne adaptăm la ea“, a spus Vlad Cazan.
În prezent, start-up-ul local KFactory are în plan atragerea unei noi runde de finanţare în valoare de până în 2 mil. euro, bani care să susţină extinderea companiei la nivel internaţional.
„Cred că anul acesta este momentul potrivit să închidem o nouă rundă de finanţare – a treia – , pentru a ne asigura extinderea internaţională şi suntem în discuţii cu fonduri de investiţii locale pentru că investitorii noştri din primele două runde sunt exclusiv investitori locali. Dar avem discuţii şi cu fonduri din afară, deci suntem într-un moment în care căutăm finanţare pentru a treia rundă. Vrem să mergem către o serie A, asta înseamnă undeva între 1,5 – 2 mil. euro, acolo suntem ca nivel la care ne încadrăm.“
Dacă la început KFactory a atras în portofoliul de clienţi doar companii româneşti sau jucători străini prezenţi pe piaţa naţională, planurile reprezentanţilor start-up-ului local vizează în prezent extinderea graniţelor şi atragerea unor clienţi din afara României.
„Portofoliul nostru de clienţi este clar cel mai extins în România. Am început să semnăm contracte cu companii multinaţionale cu prezenţă în România, a fost parte din strategia noastră şi acum ne ducem către sediile centrale şi am început să semnăm contracte de roll-out cu fabrici din afara României. Din punctul de vedere al categoriei de clienţi, noi avem succes în zona de companii medii către mari, asta înseamnă companii care nu au maturitate foarte mare în zona de digitalizare, nu au investit foarte mult, nu au avut bugete mari de investiţii. Astfel, venim să umplem acest gol. Legat de corporaţii, încă vedem în zona de producţie companii mari şi foarte mari care au echipe interne de mii de IT-işti care dezvoltă intern.“
Vlad Cazan a mai vorbit în cadrul conferinţei ZF IT Generation Summit 2023 şi despre opotunităţile pe care start-up-urile le pot avea dacă vor şti cum să îşi „joace cărţile“.
„Dacă ne uităm la piaţă, oportunităţile sunt imense, asta dacă mă raportez la piaţa în care suntem noi, cea de industry 4.0, luând în calcul că doar piaţa de industrial IoT va creşte în următorii cinci ani de patru ori în Europa. Vorbim despre creşteri spectaculoase în adopţia inteligenţei artificiale şi în adopţia asistenţilor virtuali. Şi tot ceea ce se întâmplă acum în jurul nostru ne deschide nişte oportunităţi imense, dacă ştim să profităm de ele.“
Ce a mai spus Vlad Cazan la ZF IT Generation Summit 2023.
► Chiar dacă avem o discuţie un pic diferită cu investitorii faţă de ce discutam la primele runde, poate due dilligence-ul se făcea puţin diferit în primele două runde de finanţare pe care le-am închis, optica era puţin diferită din partea investitorilor. Acum ne uităm la sustenabilitate, la profitabilitate, la oportunitatea de a genera EBITDA şi aşa mai departe. S-au schimbat câteva lucruri, dar start-up-urile care au construit solid şi au şi avut înţelepciunea de a se adapta situaţiei vor ieşi câştigătoare din toată povestea aceasta.
► Legat de ecosistem, ce pot să observ faţă de 2019, când ne-am anunţat oficial prezenţa în ecosistemul de start-up-uri, cred că este unul mult mai matur, atât în ceea ce priveşte start-up-urile, cât şi investitorii. Vedem că se creează fonduri de investiţii noi, lucru ce nu ar putea duce la altceva decât la o creştere frumoasă. Vedem cât mai multe start-up-uri care reuşesc să iasă din România, asta ne dorim cu toţii, să demonstrăm că soluţiile noastre sunt internaţionale, dar şi invers, vedem investitori, fonduri de venture capital şi chiar private equity în anumite cazuri, vedem un interes destul de mare. Pare să fie tot răul spre bine.
► La jucătorii din afară vedem corporate VC-uri din ce în ce mai des, companii care au înţeles că este un potenţial foarte mare în zona de start-up-uri, că de acolo vine inovaţia şi au apărut acceleratoare cum este cel de la BCR. Mi-ar fi plăcut să văd mai multe companii care iniţiază astfel de colaborări cu start-up-urile, dar încă nu vedem asta în România, ci vedem o mică reticenţă legată de colaborarea cu start-up-urile, există o temere încă.
(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src=”https://connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v3.0&appId=182548568988529″;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).