FacebookTwitterLinkedIn

Românii caută tot mai des oferte de vară în destinații balneare.

Operatorii din industria turismului au început să facă investiții generoase în zona de wellness, în încercarea de a valorifica potențialul pe care îl au foarte multe destinații din țara noastră. Este și cazul stațiunii Lacu Sărat din Brăila, recunoscută pentru faptul că are cel mai mineralizat nămol sapropelic din România.

Potrivit reprezentanților Alma Health & Spa Retreat, în ultima perioadă, Lacu Sărat a revenit în preferințele românilor pentru vacanțele wellness.

„Profilul turistului care a optat până acum pentru o vacanță balneo la Lacu Sărat include cupluri sau familii cu copii, adulți cu vârsta cuprinsă între 35 și 50 de ani, care sunt preocupați de sănătatea lor și a celor mici și caută tot mai des locuri noi în care să petreacă o vacanță cu nenumărate opțiuni de relaxare și distracție. Practic, turiștii români care ajung aici caută atât relaxare, cât și tratamente balneare”, susțin oficialii resortului.

Aceștia explică că cele mai căutate facilități ale resortului sunt: piscina interioară cu apă captată din Lacul Sărat, masajele și împachetările cu nămol sapropelic, camerele individuale pentru  băi cu apă sărată și nămol sapropelic,  tratamentele de hidroterapie, hidromasaj, duș subacval și duș Vichy, electroterapia, shock wave (tratamente de recuperare și ortopedie), VACUMED, pentru activarea sistemului circulator periferic, laser terapie pentru biostimulare și recuperare, băi galvanice, SIS (câmp electromagnetic de înaltă intensitate), Emsella (pentru tratarea afecțiunilor ginecologice), ultrasunete, magnetoterapie de joasă frecvență și multe alte facilități tipice unui complex balnear.

„Cele mai căutate pachete de către turiștii români sunt cele care includ atât cazarea, cât și tratamentele balneo, pentru un număr de 3-5 zile. Unul dintre aceste pachete include minim 3 nopți de cazare, demipensiune (mic-dejun + cină),  5 proceduri balneare pe zi la recomandarea medicului balneolog Alma Health Center și o consultație medicală. În acest pachet sunt incluse și accesul la Alma Health & Fun pe perioada verii (plajă cu nisip și ieșire directă la lac pentru oncțiuni cu nămol, piscină cu apă dulce, piscină cu apă sărată din Lacul Sărat ), accesul la piscina interioară, accesul la piscina cu apă dulce, jacuzzi, saună uscată și camera salină cu sare de Himalaya”, exemplifică reprezentanții Alma Health & Spa Retreat.

Prețurile pentru sezonul estival încep de la 550 lei / noapte camera dublă cu mic dejun inclus și acces la piscine și la baza de tratament, la care se adaugă prețul terapiilor dorite.

Alma Health & Fun este zona de agrement exterioară. Aceasta include Aquapark, piscine cu apă dulce și apă sărată și șezlonguri cu umbrele (așezate lângă piscine sau lac), piscină pentru copii, beach bar și pool bar, dar și un restaurant cu autoservire  – Bistro by the Lake.