Crama Ceptura, companie care face parte din grupul Purcari Wineries, unul dintre cei mai mari jucători din sectorul vitivinicol din Republica Moldova, are un buget de investiţii de circa 4,5 milioane de lei pentru 2023, mai mult decât dublu faţă de cel din anul precedent, care va merge în retehnologizarea şi modernizarea cramei din Ceptura de Jos (jud. Prahova), potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei.
„Continuăm şi anul acesta seria investiţiilor din ultimii ani prin accesarea de fonduri APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – n. red.), destinaţia principală din acest an fiind reprezentată de retehnologizarea şi modernizarea proceselor tehnologice de la cramă“, au afirmat reprezentanţii Cramei Ceptura. Crama Ceptura şi-a început activitatea în 2005, iar apoi a fost cumpărată de Purcari.
Acum are o capacitate de producţie de 10 milioane de sticle pe an, o secţie de vinificare ce poate prelucra 10.000 de tone de struguri pe sezon şi o capacitate de stocare de circa 6 milioane de litri de vin, arată datele de pe site-ul companiei. Potgoria se află în Dealu Mare şi printre soiurile de struguri cultivate se numără Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Syrah sau Muscat Ottonel.
Compania are un buget de investiţii de circa 4,5 milioane de lei pentru 2023, faţă de 2,1 milioane de lei în 2022. Anul trecut, au adăugat reprezentanţii săi, s-au finalizat investiţiile într-un depozit modern în Ceptura de Jos cu o suprafaţă utilă de peste 1.100 de metri pătraţi, ce le oferă o capacitate de depozitare de circa 1 milion de sticle.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).