Cristian Rusu, antreprenorul care a răscumpărat grupul Casa Rusu-Rus Savitar de la fondul de investiţii Greenbridge căruia i-l vânduse în 2019, spune că de la finalul lunii octombrie anul trecut, de când a reintrat în acţionariat, a luat o serie de măsuri prin care treptat să readucă businessul pe o pantă ascendentă.
Rus Savitar, divizia de producţie a grupului, intrase în concordat preventiv la jumătatea anului trecut şi a fost timp de doi ani, în 2022 şi 2023, pe pierderi. În ceea ce priveşte retailul, brandul Casa Rusu mai are şase magazine şi a închis 12. „Am început să închidem magazinele care erau foarte neprofitabile pentru că, sincer, puţine magazine mai erau profitabile, dar erau unele care generau pierderi mari. Încercăm o restructurare a businessului până în zona de break-even, după care intenţia mea este să îl cresc înapoi. Dar trebuie să o duc în zona în care compania este stabilă financiar, nu doar din punctul de vedere al datoriilor pe care deja le-am achitat, ci trebuie să ajungem şi la o sănătate financiară care să ne permită să începem să creştem din nou“, a punctat managerul.
În plus, grupul mai are în prezent 200 de angajaţi, faţă de circa 1.000 cât aveau ambele companii în 2021 şi în anii de creştere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

