17.4 C
București
luni, aprilie 28, 2025

Retail – Grupul de firme Safir anunță o cifră de afaceri de 67 de milioane de euro pentru anul 2022 – Sinteza

1 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: In prelucrare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Grupul de firme Safir anunță o cifră de afaceri de 67 milioane de euro pentru anul financiar 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 29% față de rezultatele anului anterior. Investițiile făcute în 2022 au fost de aproape 2 milioane de euro, iar planul anului curent de creștere a volumului de business și de susținere

Grupul de firme Safir anunță o cifră de afaceri de 67 milioane de euro pentru anul financiar 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 29% față de rezultatele anului anterior. Investițiile făcute în 2022 au fost de aproape 2 milioane de euro, iar planul anului curent de creștere a volumului de business și de susținere a investițiilor este de peste 9 milioane de euro.

“Creșterea cifrei de afaceri se datorează dezvoltării rețelei comerciale de distribuție la nivel regional și național și diversificării portofoliului de clienți, pe de o parte, iar pe de altă parte creșterii distribuției pe plan național și a vânzărilor produsului Zdravăn Moldovenesc”, a declarat George Safir, care împreună cu fratele său, Iulian, conduce afacerea de familie cu același nume.

Iulian Safir mai spune că a face Familia Safir să fie „marca de carne de pui cu creștere lentă preferată a românilor este o aspirație a noastră și, mai mult, o dorință de a oferi gustul și textura cărnii pe care unii dintre noi ni le mai amintim din curtea bunicii“.

Înspre acest ideal se îndreaptă toate eforturile grupului de firme conduse de frații Safir.

Din cele patru companii din Grupul Safir, afacerea responsabilă de creșterea puilor și cea care gestionează fermele este Sagem, în care s-au investit până în prezent peste 10 milioane de euro. Cele două ferme din Botoșani destinate creșterii puiului cu creștere lentă sunt certificate IKB și au singurul certificat din România pentru bunăstarea animalelor – Beter Leven 1*.

Marca Familia Safir are trei categorii principale de produse la vânzare către consumatorul final: Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc și Răsfăț Românesc.

În cele 7 ferme rurale Familia Safir, puii sunt hrăniți fără coloranți și sunt îngrijiți în condiții de bunăstare, respectând normele europene și oferindu-le un mediu controlat cu un nivel ridicat de biosecuritate.

Mai mult, puii din care se prepară produsele Zdravăn Moldovenesc sunt crescuți în ferme situate lângă pădure, în aer curat, și sunt hrăniți zilnic cu mâna pentru a le diminua stresul.

Rasa păsărilor este premium, iar hrana lor este fără coloranți, ceea ce dovedește și culoarea naturală a cărnii.

George și Iulian Safir: cum se poate aduce la nivel european o afacere de familie fondată în 1945

Familia Safir este o afacere de familie din 1945 cu tradiție antreprenorială construită în jurul binelui. Afacerea se dezvoltă continuu de șapte decenii, pe durata a patru generații, și are impact în zona Moldovei, având grijă de comunitatea în care se află (județul Vaslui).

Grupul de firme Safir include 4 companii, 7 ferme (care au în total 88 de hale de creștere a puilor) și 790 de angajați, iar sediul central este în Vaslui.

Grupul are propriile facilități de prelucrare a cărnii provenite din ferme: abator, fabrică de preparate din carne de pui și semipreparate de tip craft care folosește condimente 100% naturale, propria producție de furaje, concentrate, cereale extrudate și full fat soia, o fabrică de făină proteică, precum și parc auto propriu, pentru distribuție rapidă în țară.

Pentru a fi mai aproape de clienții din zona geografică natală, antreprenorii din familia Safir au decis să deschidă și câteva magazine în Vaslui și o rotiserie, pentru care în următorii ani există un plan de expansiune.

George Safir descrie cum a fost gândită structura grupului: “Am gândit afacerea integrat, de la producție și până la distribuție. Această integrare verticală a afacerilor din Grup este susținută de specificul fiecăreia dintre cele patru companii, care au activități complementare și sunt gândite pentru a optimiza costurile și activitatea grupului. “

Cu privire la istoricul prezenței în piață și la cum este primită carnea de pui care are culoare naturală, neavând coloranți în furaje, Iulian Safir a adăugat: “Deși suntem competitivi în categorie, am rămas la convingerea cu care bunicul nostru a început afacerea: să oferi altuia ce ai consuma tu și nimic altceva. Din fericire, consumatorii noștri cunosc bine importanța nutriției cu carne sănătoasă și gradul de loialitate este foarte mare, ceea ce este extrem de rar, chiar și pentru o marcă bine stabilită pe piață.“

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!