Grup Prod Corvinia, cu ferme în Valea Mureşului, a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 5,8 milioane de lei, în creştere cu 32% faţă de anul anterior.
♦ „Avem 90-100 de angajaţi acum şi prin noua investiţie vom mai crea 40 de locuri de muncă“.
Grup Prod Corvinia, companie formată din mai mulţi producători de legume din judeţul Hunedoara, investeşte 9,4 mil. euro în construirea unor sere şi a unui depozit, din care o parte sunt fonduri europene.
„Am finalizat un proiect de 5 mil. euro care a constat în realizarea a şase sere şi urmează să mai facem un proiect, în valoare de 4,4 mil. euro, pentru a construi încă două sere şi un depozit pentru legume. Ne dorim să prelungim sezonul de producţie, să eficientizăm producţia şi să fim mai prezenţi în retail“, a spus pentru ZF Lucian Rus, administratorul Grup Prod Corvinia. El are 44 de ani şi este absolvent al Facultăţii de drept şi instituţii europene din Sibiu. În august 2022 a fost ales preşedinte al PSD Deva şi tot anul trecut a fost secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
Compania a obţinut fonduri europene nerambursabile de 2 mil. euro printr-un proiect depus în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, conform informaţiilor oferite de Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR). Această sumă a fost cea mai mare acordată în judeţul Hunedoara prin PNDR 2014-2020.
Grup Prod Corvinia lucrează câteva zeci de hectare, pe care cultivă roşii, castraveţi, ardei, varză, ceapă, dovlecei, ridichi, broccoli sau salată în special în spaţii protejate, cum sunt solariile şi serele. „E mai complicat şi mai costisitor să faci sere, dar beneficiul final e mai mare“, a explicat Lucian Rus. În urma investiţiilor, Rus a spus că vor crea şi noi locuri de muncă în Hunedoara. „Avem 90-100 de angajaţi acum şi prin noua investiţie vom mai crea 40 de locuri de muncă.“
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).