Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a transmis că mai multe drone au atacat capitala Rusiei, fiind doar pagube materiale minore. Explozii s-au auzit marţi dimineaţă în partea de sud a Moscovei.
Presa rusă vorbeşte de cel puţin 10 drone care au fost doborâte în sudul Moscovei. Nu sunt victime, iar pagubele materiale sunt minore, o clădire a fost evacuată.Până în acest moment nu există o comunicare oficială de la Ministerul rus al Apărării privind natura dronelor. Atacul intervine pe fondul pregătirii contraofensivei ucrainene şi sunt voci că Putin are nevoie de un motiv pentru a decreta o nouă mobilizare a rezerviştilor, iar atacul ar fi o acţiune sub „steag fals” organizat chiar de FSB.Nici autorităţile ucrainene nu au comunicat nimic despre acest atac. Este o practică obişnuită a Kievului de a nu confirma sau infirma atacurile de pe teritoriul Rusiei. Cu toate acestea, luni, şeful informaţiilor militare ucrainene, generalul Kirilo Budanov, a avertizat Rusia de represalii după valurile de atacuri cu rachete şi drone asupra Kievului.Marţi dimineaţă, Kievul a fost atacat pentru a 17-a oară în luna mai, peste 20 de drone de atac au fost doborâte, a anunţat administraţia militară a capitalei ucrainene. A fost al treilea atac masiv în ultimele 24 de ore asupra Kievului, dar de fiecare dată sistemele antiaeriene au funcţionat. Cu toate acestea, cel puţin o persoană a decedat în urma căderilor unor părţi din dronele distruse.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (monitorulapararii.ro).