Mai mult de jumătate (53%) dintre români vor să facă cumpărături de Black Friday, însă deşi cei mai mulţi au în plan să cheltuie o sumă semnificativă, de cel puţin 500 de lei, valoarea este comparabilă sau chiar mai mică decât anul trecut pentru 72% dintre consumatori, potrivit unui sondaj realizat la iniţiativa tbi bank pe un eşantion de 1.171 respondenţi la nivel naţional. Datele sondajului mai arată că o treime dintre români intenţionează să cheltuie cel puţin 1.000 de lei, dar peste 43% nu au bani puşi deoparte, ci se bazează pe salariul din luna octombrie sau intenţionează să se împrumute.
„Românii rămân în continuare interesaţi de cel mai mare eveniment de retail al anului, Black Friday. Cei mai mulţi dintre ei se gândesc să cumpere produse de care au nevoie personal sau în casă, iar unii se gândesc să cumpere în această perioadă inclusiv cadourile pentru Crăciun. Totodată, peste 58% se vor orienta exclusiv către achiziţii online, iar un procent asemănător va folosi o aplicaţie de cumpărături”, spune Ionuţ Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi.
Potrivit sondajului, peste 83% dintre respondenţi urmăresc evoluţia preţurilor înainte de Black Friday, iar peste 30% spun că urmăresc produsele dorite cu mai mult de o lună înainte. Aproape 36% dintre respondenţi cred că reducerile vor fi mai mici decât anul trecut, în timp de doar 10,2% se aşteaptă la reduceri mai mari. Aproape 42% dintre respondenţi caută cel mai mic preţ pentru produsele de care am nevoie, 37,7% aleg să cumpere ce îşi doresc doar dacă preţul este la nivelul dorit, iar 20,5% vor face achiziţii doar dacă reducerea este una substanţială. Mai mult de atât, 58,5% vor alege să cumpere ceva doar dacă discountul este de cel puţin 30%. Printre produsele pe care românii au în plan să le cumpere de Black Friday se numără în special electronice (40,5%), electrocasnice (39,2%), IT (27,8%), fashion (18,4%), home&deco (13,1%), beauty (11,7%), alimente şi băuturi (10,5%) şi jucării (9,3%). Peste 72% dintre cumpărători vor produse de care au nevoie personal sau în casă, 28,1% vor să cumpere cadouri de Crăciun, 27,5% vor să ia diverse cadouri pentru familie şi prieteni, iar aproape 20% vor produse cu valoare mare, pe care plănuiau să le achiziţionez în acest an, dar aşteptau ofertele de Black Friday.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).